PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cseke Attila: Propunerea UDMR privind ajutorarea celor cu credite valutare trebuie urgent adoptată

cseke attila”Ceea ce s-a întâmplat într-o singură zi cu cursul franc elvețian/lei, când acesta a crescut de la 3,74 la 4,32 de ron, arată cât de urgentă și necesară este adoptarea propunerii legislative a UDMR privind rezolvarea problemelor celor cu credite valutare.” – a declarat deputatul Cseke Attila.

Singura formaţiunea politică, care are un proiect de lege pentru modificarea OUG nr. 50/2010 și care ar oferi un sprijin semnificativ celor care întâmpină dificultăți în plata obligațiilor rezultate din credite valutare către bănci, este UDMR.

Deputatul Cseke Attila a declarat, că UDMR solicită să se prevadă posibilitatea conversiei creditelor valutare în credite în lei, cursul de referință aplicabil nefiind cel din ziua conversiei, ci cursul valutar valabil în luna contractării creditului. Printr-o astfel de măsură consumatorul este sprijinit în continuarea plății ratelor bancare și s-ar diminua semnificativ nivelul de risc asupra pierderii imobilului ipotecat. Propunerea legislativă a UDMR a fost înregistrată în procedură parlamentară în luna noiembrie 2013, în luna iunie 2014 fiind adoptat în Senat, momentan fiind în dezbatere la Camera Deputaţilor.

Creditele ipotecare încheiate între 2007 şi 2013 au avut o valoare totală de 34,9 miliarde lei, dintre care 94,9 % au fost încheiate în valută.

„Propunerea legislativă a UDMR, privind rezolvarea problemelor celor cu credite ipotecare a devenit o urgenţă. În luna ianuarie 2007, conform cursului de schimb valutar, francul elveţian a valorat 2,07 lei, în 15 ianuarie 2015 această valoare crescând la 4,32 lei, ceea ce înseamnă o apreciere de 108 %. Dacă până acum consumatorii cu credite ipotecare au avut probleme, de acum înainte mulți dintre ei vor trăi într-un coşmar” a declarat deputatul Cseke Attila.

Exit mobile version