La eveniment vor participa peste 500 de elevi și profesori, dar şi oficiali ai oraşului Negreşti-Oaş.
Evenimentul îi va avea în prim-plan pe cei mai merituoşi elevi, care au obținut premii la olimpiade sau diferite concursuri. Aceștia vor primi, din partea conducerii instituţiilor de învăţământ din oraş şi a Primăriei Negreşti-Oaş, diplome de excelență, iar elevii Liceului Teoretic vor susţine un program artistic.
Primarul Aurelia Fedorca a declarat că prin acest eveniment se dorește recunoașterea meritelor profesorilor și ale elevilor și stimularea acestora.
“Ne premiem valorile, premiem profesorii și elevii merituoşi, cu rezultate bune la olimpiade și concursuri, dar și pe sportivii care au făcut performanță. Este o modalitate prin care încercăm să le arătăm cât de important este ceea ce fac ei, să le răsplătim simbolic efortul pe care l-au depus anul trecut”, a precizat Aurelia Fedorca, primarul oraşului Negreşti-Oaş.
Prima ediţie a evenimentului a avut loc în urmă cu 16 ani, debutând ca o gală a sportivilor, care premia cei mai merituoşi sportivi ai liceelor negreştene, s-a extins apoi la toţi elevii, iar în urmă cu șase ani a devenit un eveniment al întregului oraş.