Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

O nouă demonstrație de artă holotropică la PrimaGYM

PrimaGYM, arta holotropica (55)Centrul de aerobic, cycling și fitness PrimaGym a găzduit astăzi un eveniment – experiment bazat pe un nou concept de artă numit ”arta holotropică”, implementat la Satu Mare de către o profesoară din învățământul sătmărean. Instructorul autorizat de bodyART din România, Simona Niste a contribuit la acest eveniment cu o demonstarție de bodyART, fiind un factor important în acest concept de artă inedită.

Inițiatoarea și organizatoarea acestui proiect- eveniment intitulat ”Încercare de artă holotropică” este învățătoarea din cadrul Liceului cu Program Sportiv, Ruba Loredana. Potrivit acesteia, proiectul are la bază trei concepte valoroase, menționând că primul este ”arta holotropică ”, al cărei inițiator este artistul plastic și creatorul muzicii holotropice, Eduard Apostu. Al doilea concept este bodyART, adus în România de PrimaGym, unica școală autorizată de bodyART din România, iar ultimul concept este ”învățarea integrală”, un concept din didactică.

Având în vedere că scopul acestei acțiuni artistice holotropice este de a demonstra că imaginația și inspirația artistului pot fi stimulate și declanșate de factori externi, învățătoarea i-a inclus în acest proiect pe șapte elevi de clasa a XII- a de la Liceul de Arte Aurel Pop, care au fost prezenți astăzi la Prima Gym pentru a experimenta acest concept de artă.

Pentru început elevii au participat la o demonstrație de bodyART, instructorul autorizat, Simona Niste le-a explicat tinerilor despre conceptul bodyART și le-a arătat exercițiile care stau la baza acestui sport.

Conceptul bodyART a preluat mișcări și poziții din yoga, DO- IN gimnastică medicală, iar cu ajutorul unor tehnici de respirație se realizează o armonie perfectă între exercițiile de forță și relaxare, astfel trupul conștientizează întâlnirea dintre mișcare și putere.

După ce elevii au susținut ora de bodyART, pe muzică holotropică au realizat fiecare câte o pictură, astfel exprimându-și starea de ”supracunoștință”.

Învățătoarea, Ruba Loredana, la finalul exercițiului- experiment a declarat că aceste lucrări efectuate de artiștii de clasa a XII- a, vor fi trimise la Iași, creatorului artei holotropice, Eduard Apostu, iar după o selecție vor intra în Simpozionul Internațional de Artă Holotropică, care se va desfășură anual la Iași.

 

4 comentarii

  1. Pop Ioan Răspunde

    Si cind te gindesti ca Simonica a fost scutita la scoala de efort fizic…

    • Niste Simona Răspunde

      Stimate Pop Ioan ! In urma comentariilor facute de mai multe ori, cred ca ma confundati sau n-am fost colegi.Nu am fost scutita de sport, puteti sa va edificati la liceul pe care l-am terminat .Nu trebuie sa va plac eu sau activitatea mea, dar comentariile dvs.pot fi analizate si de alte institutii daca e cazul.Si mai ales ,in nici un fel, nu doresc sa aduceti atingere imaginii PrimaGym ! Va multumesc!

  2. Adriana Răspunde

    Nu intereseaza pe nimeni ce a facut Simona la scoala, cert este ca e o antrenoare exceptionala, un om minunat (ca toata echipa Primagym). Felicitari! tineti-o tot asa!

  3. Constiinta Răspunde

    Da, a inventant gaura in macaroana. Mere-ti ma!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.