“Nu există loc de întors. Îi atenţionăm în mod serios pe cei care nu respectă regula că vor suferi consecinţe, vor fi consecinţe pecuniare. În Micro 17 sunt 700 de garaje, circulaţia este ştrangulată, au construit oamenii inclusiv pe aleile de comunicări între străzi. Aşa ceva numai în Satu Mare s-a putut întâmpla şi probabil în vestul sălbatic. 2015 va fi anul marii curăţenii, demolăm tot ce nu este cu autorizaţie şi construim parcări, alei, zone verzi, locuri de joacă“, a spus Dorel Coica.
City managerul a precizat că primele somaţii vor fi lipite pe garaje în 1 februarie, după care cei care deţin acte pot să se adreseze Primăriei pentru clarificări. A doua rundă de somaţii va fi emisă pe 15 februarie pentru ca de la 1 martie toate spaţiile să fie libere. Garajele care nu vor fi demolate de proprietari până în 1 martie vor fi ridicate de primărie, iar costurile vor fi suportate tot de către proprietari.
Dan Băbuţ a explicat că garajele au fost construite pe baza unor autorizaţii provizorii, care nu mai sunt valabile, în multe cazuri nici acestea nu au fost respectate. De asemenea, nu s-a prea respectat nici amplasamentul.
Cei doi au dat garanţii că demolarea garajelor va continua în ciuda protestelor ce se anunţă, urmând să se ajungă inclusiv în instanţă dacă va fi cazul.
Primăria a identificat aproximativ 3.600 de garaje.