Un taximetrist şi o pasageră au fost răniţi uşor în primele ore ale Noului An. Evenimentul a avut loc la data de 01.01.2015, orele 01:28 pe str. Corvinilor, din mun. Satu Mare. Roland S., de 34 ani, conducea un auto marca Dacia Logan şi în dreptul imobilului cu nr. 11 de pe str. Corvinilor a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel care circula pe contrasens, condus de către Andrei F., de 34 ani.
În urma impactului autoturismul Dacia Logan a fost proiectat într-un autoturism, parcat corespunzător pe partea dreapta a părții carosabile, iar conducătorul acestuia şi pasagera Margit T., de 57 ani au fost răniţi uşor. După producerea evenimentului rutier conducătorul autoturismului marca Opel a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de politie, fiind identificat ulterior. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest. În vederea stabilirii eventualei alcoolemii celor doi conducători auto le-au recoltat probe biologice de sânge.
Coliziune între două autoturisme conduse de taximetrişti. În urma impactului cele două pasagere aflate în autoturisme au fost rănite uşor.
Evenimentul a avut loc la data de 01.01.2015, orele 04:24, din municipiul Satu Mare. Margareta R., a, de 55 de ani, conducea un autoturism marca VW şi la intersecția străzilor Martirilor Deportați cu str. Constantin Brâncoveanu nu a respectat semnificația indicatorului ,,Oprire’’ intrând în coliziune cu autoturismul marca VW condus de Aurel T., de 31 de ani, din Satu Mare. în urma impactului a rezultat rănirea ușoară a pasagerelor aflate în cele două autoturisme. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
Sursa: IPJ Satu Mare