La fel ca în anii trecuţi, manifestarea a început cu salutul prefectului, după care Viorel Câmpean, angajat al Bibliotecii Judeţene, a vorbit despre importanţa Unirii Principatelor din 1859 şi rolul domnitorului Alexandru Ioan Cuza în istoria poporului român. Evenimentul a continuat cu depuneri de jerbe la bustul lui Cuza, pe lângă principalele instituţii aducând un semn de respect reprezentanţii partidelor politice, unele şcoli, dar şi asociaţii ale veteranilor, după care a avut loc defilarea gărzii de onoare.
Momentele artistice a fost oferite de folkistul George Negrea care a cântat piesa “Ţara din noi”, cunoscută tot mai bine în rândul sătmărenilor, după care interpretul Petrică Mureşan a încântat publicul cu o nouă melodie patriotică, interpretată în primă audiție de Ziua Unirii la Satu Mare.
Ziua Unirii Principatelor Române a continuat cu Hora Unirii, toți cei prezenţi au jucat hora intonând melodia pe versurile lui Vasile Alecsandri.
Tot astăzi, la Monumentul Ostașului Român din municipiul Carei, au fost sărbătoriți 156 de ani de la Unirea Principatelor Române. Manifestările, organizate de Direcția de Cultură a Municipiului Carei, au debutat cu intonarea Imnului Național, după care Bogdan Georgescu, director al Direcției de Cultură a municipiului Carei a evocat pe scurt semnificația „Micii Uniri”, preoții din cadrul Parohiei Ortodoxe române din Carei au oficiat un Te Deum, urmat de depuneri de coroane. La finalul evenimentului, Adrian Ștefănuți a recitat o poezie iar membri ai Ansamblului Ceatăra au cântat „Hora Unirii”, ocazie cu care, toți cei de față s-au prins în horă.