PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Au furat scule și unelte electrice în valoare de 30.000 lei

Poliţiştii Postului de Poliţie  Micula au reuşit  ientificarea şi prinderea autorilor furtului comis în dauna părţii vătămate V. Matei, din Micula.

În data de 16 februarie 2015, H. Dorin, de 22 ani, din Satu Mare, si G. C. de 15 ani, din Micula, au pătruns în curtea părţii vătămate, iar din anexele locuinţei au sustras scule si unelte electrice în valoare de 30.000 lei. Prejudiciul a fost recuperat în proportie de 40%.

De asemenea, poliţiştii Postului de Poliție Comunal Tiream, au  identificat şi prins autorul furtului comis în data de 13.02.2015, faptă rămasă iniţial cu autori necunoscuţi. Este vorba despre o minoră în vârstă de  12 ani,  din Vezendiu, care a pătruns în locuinţa unui consătean, pe ușa închisă dar neasigurată, iar din bucătăria imobilului a sustras suma de 600 lei aflați într-un plic.

În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Postului de Poliție Andrid, a fost identificat autorul furtului comis în perioada 02-11.01.2015. N.  Gheorghe, de 18 ani, din Dindești, în perioada amintită,  a pătruns prin efracție în imobilul părţii vătămate B. ISTVAN de unde a sustras 3 saci cu îmbrăcăminte second-hand în valoare de aproximativ 200 de lei.

În toate cauzele se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Sursa: IPJ Satu Mare