Marți, 24 februarie 2015, în jurul orei 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară Andrei S., în vârstă de 50 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor.
Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, la controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit naţional.
Pe numele lui, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.
Bihoreanul a fost predat de polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale de la IPJ Satu Mare.
Sursa: ITPF Sighetul Marmației