Ultima actualizare: azi, 14:14

Locale

Criteriile și calendarul privind acordarea gradației de merit personalului didactic, sesiunea 2015

gradatie profesoriMinisterul Educației și Cercetării Științifice a publicat metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, sesiunea 2015. Metodologia se găsește pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare www.satmar.ro în cadrul rubricii ”Salarizare”.

La concursul pentru acordarea gradației de merit poate participa:

-personalul didactic de predare și personalul didactic de conducere, îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 4 ani, cu performanțe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea preșcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinși la concursuri școlare, faza județeană, interjudețeană, faza națională și internațională, în perioada 1 septembrie 2009 – 31 august 2014, și calificativul ”Foarte bine” în fiecare an școlar din perioada evaluată;

-personalul didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 4 ani, cu performanțe în activitate, în perioada 1 septembrie 2009 – 31 august 2014, și calificativul ”Foarte bine” în fiecare an școlar din perioada evaluată.

Inspectoratul școlar evaluează activitatea candidaților înscriși pentru acordarea gradației de merit, inclusă în raportul de evaluare, susținută prin documente doveditoare, din perioada 1 septembrie 2009 – 31 august 2014. Fișa în baza căreia se realizează evaluarea se elaborează, ținându-se seama de criteriile generale care trebuie îndeplinite de candidat, de către inspectoratul școlar, respectiv de către MECS pentru personalul din învățământul sportiv integrat și suplimentar, palatele și cluburile copiilor, cu consultarea organizațiilor sindicale din învățământul preuniversitar.

Potrivit metodologiei, numărul maxim de gradații care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice și 16% din totalul posturilor didactice auxiliare existente la nivelul inspectoratului școlar se scade numărul de gradații acordate personalului didactic și didactic auxiliar aflate în plată. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă efectivă de 5 ani, începând cu data de 1 septembrie 2015.

Procedura de acordare a gradației de merit se desfășoară conform următorului grafic:

9-20 februarie 2015    Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar

23-27 februarie 2015  Comunicarea fișelor de evaluare de către inspectoratul școlar în teritoriu

2-20 martie 2015        Întocmirea și depunerea de către candidați a dosarelor și obținerea avizelor la nivelul unității de învățământ

23-31 martie 2015      Depunerea dosarelor care conțin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la registratura inspectoratului școlar

1-22 aprilie 2015        Analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ și elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate

23 aprilie-13 mai 2015           Verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit

14-15 mai 2015          Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar

18 mai 2015                Afișarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării la avizierul inspectoratului școlar 

19-20 mai 2015          Depunerea contestațiilor asupra punctajului acordat

21-25 mai 2015          Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații

26-27 mai 2015          Stabilirea ponderii gradațiilor de merit pe categorii de personal, precum și pe discipline de învățământ în cadrul comisiei paritare de la nivelul inspectoratului școlar, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora

28-29 mai 2015          Înaintarea la MECS a listelor cu personalul didactic din unitățile de învățământ, validat în vederea acordării gradației de merit

11 august 2015           Emiterea ordinului ministrului educației

Sursa: ISJ Satu Mare

Un comentariu

  1. Roua Crina Răspunde

    Dupa cat timp o persoana care nu a primit gradatie de merit in acest an scolar, isi poate cere dosarul inapoi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.