PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Grevă la Primăria Satu Mare. Angajaţii cer salarii mai mari şi bonuri de masă

Grevă la Primăria Satu Mare. Sindicaliştii s-au raliat acţiunii de protest începută de colegii lor din ţară şi au întrerupt lucrul timp de o jumătate de oră. Ei cer salarii mai mari şi bonduri de masă.

Preşedintele sindicatului Mintia, Florin Maier, afiliat Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie a declarat că prin această grevă de avertisment se doreşte transmiterea unui mesaj către guvern.

 

“Am hotărât că astăzi să facem o grevă de avertisment prin oprirea efectivă a activităţii o jumătate de oră.  Dorim să transmitem prin asta un semnal către guvern, faptul că situaţia angajaţilor din administraţia publică locală devine din ce în ce mai îngrijorantă. Suntem al cincilea an consecutiv la acelaşi nivel de salarizare, care a fost tăiat în vara anului 2010 şi ne rămâne acel salar din ianuarie 2011, lucru care nu mai poate fi acceptat. Avem colegi a căror salariu a crescut în ianuarie prin faptul că s-a majorat salariul minim pe economie, deci suntem la nivelul de jos şi această situaţie văd că nu se doreşte a fi modificată. Noi dorim prin această grevă să tragem un semnal de alarmă că şi noi existăm, şi noi muncim pentru cetăţeni și poate că şi noi avem dreptul la nişte beneficii în plus”, a spus liderul sindical.

Federația sindicală a solicitat reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu acest an a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, şi creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Sindicaliștii au mai anunţat că dacă nu vor fi luate în considerare solicitările lor vor aduna semnături pentru declanşarea grevei generale.

S-au mai aflat în grevă angajaţii Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, Serviciului Public Comunitar Local Evidenţa Populaţiei şi Serviciului Public Ajutor Social.