PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Teatrul de Nord: JOS MASCA! adaptare după Costin Popescu

După succesul lui „Ivan Turbincă”, Teatrul de Nord propune o altă ieşire a copiilor însoţiţi de părinţi şi bunici la un spectacol de Adriana Vaida, JOS MASCA! adaptare după Costin Popescu, care se va desfășura în data de 15 februarie 2015, începând cu ora 16:00 la Casa de Cultură- Sala Amfiteatru.

Actorii Teatrului de Nord Satu Mare îi invită, cu mic cu mare, pe sătmăreni să cânte şi să danseze alături de personajele din basmul popular românesc.

Voinicel – Făt-Frumos, Ilenuţa – Cosânzeana, Baba Hârca – Doftoroaia, Moş Ispravă – Şugubăţul, Coţofănica – Fata leneşă şi răzgâiată sau Balaurul – Zmeul sunt câţiva din cei care vor anima duminică, de la ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Adriana Vaida aduce în prezent câteva din cele mai îndrăgite personaje ale copilăriei românilor şi, prin aranjamentul muzical făcut de Fany Boca, imaginează o serie de situaţii comice şi deopotrivă cu tâlc, pentru ca toţi să ne amuzăm şi să învăţăm din ele.

 Distribuţia:

Ilenuţa – Andreea Mocan

Coţofănica – Dorina Nemeş

Baba Doftoroaia – Alina Negrău

Voinicel – Vlad Mureşan

Moş Ispravă – Cosmin Domnișan

Balaurul – Sergiu Tăbăcaru

 Muzică şi aranjament muzical: Fany Boca

Coregrafia: Gabriela Tănase

 Prețul biletelor: 15 lei pentru adulți, 10 lei pentru copii.