Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Alina Gorghiu, încântată de PNL Satu Mare: În parametri extraordinari!

Romeo Nicoara, Alina Gorghiu, Vasile Berinde (12)Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a început un turneu la filialele partidului din judeţe, prima sa oprire fiind tocmai la Satu Mare. După ce aseară a participat la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Femeii, de care s-a arătat plăcut surprinsă, copreşedintele PNL a avut astăzi o întâlnire cu conducerea filialei judeţene Satu Mare, de care s-a arătat încântată.

În cadrul unei conferinţe de presă, copreşedintele PNL Satu Mare, Romeo Nicoară, a afirmat că la Satu Mare procesul de fuziune dintre PNL şi PDL merge foarte bine.

Filiala PNL Satu Mare a intrat în acel proces al fuziunii şi creării unui mare partid de dreapta, proces care a început anul trecut în vară, la care am participat şi noi ca filială şi am încheiat anul acesta pe 31 ianuarie când s-au pus bazele structurii de conducere la nivel judeţean ale noului PNL, structuri care îşi intră în atribuţii la nivel local în cursul lunii martie. Tot acest proces de fuziune la Satu Mare a demarat, a continuat şi se desfăşoară în parametri normali, aş spune foarte bine, acest nou PNL funcţionează foarte bine“, a declarat Romeo Nicoară.

Alina Gorghiu a spus că a asistat la prima şedinţă din această lună a unui birou politic judeţean, şi că începe de la Satu Mare un turneu naţional.

Am fost încântată să văd că PNL Satu Mare, și am deoparte şi de alta reprezentanţi din fostul PNL şi fostul PDL, nu mai discută în aceşti termeni, ci se discută despre formula noului PNL, despre viitor, nu avem deloc privirea aruncată în trecut, funcţionează bine, funcţionează în parametri extraordinari, sunt într-un proces de organizare internă conform regulilor stabilite de noul statut, lucru care mă bucură mult şi le urez succes pe mai departe“, a declarat Alina Gorghiu.

Copreşedintele PNL a amintit câteva din priorităţile partidului, cum ar fi lupta pentru pierderea mandatelor aleşilor locali care au migrat la alte partide în baza ordonanţei 55, adoptarea unui cod fiscal relaxat dar nu prin asumarea răspunderii guvernului ci prin vot, după o perioadă de dezbateri şi introducerea votului prin corespondenţă. În acest sens, PNL a trimis scrisori către asociaţiile românilor din diaspora prin care le solicită idei la întocmirea proiectului de lege.

Deputatul Romeo Nicoară a spus că şi la nivel local s-a luat decizia de a promova această scrisoare către românii din diaspora, cu atât mai mult cu cât sunt zeci de mii de sătmăreni în occident pentru a munci.

O vom trimite în comunităţile unde sunt sătmăreni, fie în Spania sau Irlanda, pentru a veni cu îmbunătăţiri la acest proiect de lege“, a spus Romeo Nicoară.

Romeo Nicoara, Alina Gorghiu, Vasile Berinde (14)

2 comentarii

  1. Rusu Alina Ramona Răspunde

    dar,unde sunt PDL-istii fruntasi,daca e o dragoste atat de mare ?

  2. mihai Răspunde

    Saltelista a ajuns si la Satu Mare. Oare a cui saltea o fi incercat-o pe-aici??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.