PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cabinete stomatologice la Eminescu și Eliade

Colegiul Naţional Mihai Eminescu și Școala Gimnazială Mircea Eliade vor avea cabinete stomatologice. Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul Dorel Coca în cadrul unei conferințe de presă.

”Am stabilit astăzi de comun acord cu Inspectoratul Şcolar să mai înființăm două cabinete stomatologice, unul la Colegiul Mihai Eminescu și unul la Școala Gimnazială Mircea Eliade, care are 900 de copii și ne gândim ca următorul să fie înființat la Liceul Ortodox”, a declarat Dorel Coica.

De asemenea, primarul a mai anunțat că directorul Caritas Satu Mare, Lang Ladislau, a donat două scaune stomatologice complete care vor fi instalate în cabinetele menționate iar săptămâna viitoare va merge la Minister cu o solicitare din partea Primăriei și a SPAS-ului să mai înființeze două posturi sau trei de medic stomatolog pentru aceste școli.

”Cabinetele le vom dota noi cu banii prevăzuți în bugetul local, după ce vom primi avizul de la Minister pentru înființarea a trei posturi de medici stomatologi la aceste unități școlare. Totodată,  îi anunț și pe distinșii care nu știau că funcționează acest sistem, că aceste cabinete funcționează și o să dotăm altele și altele”, a mai spus primarul.