PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Gravidă agresată în localitatea Lucăceni

Miercuri, în jurul orei 17:20, poliţiştii din cadrul Secţiei Carei au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că pe raza localităţii Lucăceni o persoană ar fi fost agresată.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că unei femei, în vârstă de 33 de ani, i-ar fi fost aplicate lovituri cu pumnii la nivelul corpului, de către concubinul său, în vârstă de 41 ani. Incidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii personale. Victima fiind însărcinată a fost transportată la Spitalul Municipal Carei, unde în urma investigaţiilor medicale efectuate s-a stabilit că sarcina nu a fost pusă în pericol, iar persoana nu a suferit vătămări care să necesite internarea.

În această situaţie se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Sursa: IPJ Satu Mare 

Exit mobile version