PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Nunta de la Satu Mare i-a emoționat pe jurații de la Prima TV (VIDEO)

nunta de poveste satu mareNunta tinerilor sătmăreni intrată în competiția emisiunii ”Nunți de Poveste” a stârnit mari emoții în rândul juriului, emoționând-o până la lacrimi pe cântăreața de muzică populară Niculina Stoican.

În cadrul emisiunii ”Nunți de poveste” difuzată aseară a fost nunta din Satu Mare, a tinerilor însurăței Cristi și Loredana Benefalvan, la care Nicoleta Luciu a participat în calitate de ”maestru în ceremonii”.  

Momentul în care familia și-a luat rămas bun de la mire a provocat lacrimi de emoție atât în rândul familiei în care a intrat pentru o zi Nicoleta Luciu, dar și în rândul juriului care a fost desemnat să aleagă nunta care merită sejurul de vis.

Conform tradiției sătmărene, înainte ca mirele să plece de acasă trebuie să fie iertat de mama sa, creându-se astfel un moment foarte emoționat.

Niculina Stoican, aflată în juriul emisiunii “Nunți de poveste”, nu s-a putut abține și ochii i s-au umezit doar gândindu-se ca va fi și ea în această situație, având acasă un băiat.

“Aș vrea ca Dumnezeu să fie bun și să mă ajute să trăiesc și eu momentele alea”, a spus Niculina Stoican în cadrul emisiunii.

Video: nunta sătmărenilor începe la minutul 52. 

Exit mobile version