PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Pompierul erou a fost felicitat de prefectul Eugeniu Avram

premiere, plutonier, Eugeniu Avram (11)Prefectul Eugeniu Avram i-a oferit astăzi plutonierului major Ștef Mihai Nicolae o diplomă de excelență, felicitându-l pentru actul de curaj de care a dat dovadă, salvând-o pe tânăra care s-a aruncat în Someș de pe podul Golescu.

Pompierul erou a venit însoțit de către șeful ISU Someș Satu Mare, colonel Dan Gheorghe, iar emoționat acesta a declarat că nu s-a așteptat să fie recompensat iar sătmărenilor le-a transmis că în astfel de situații să fie și ei la fel de prompți ca și el.

Din partea reprezentantului guvernului în teritoriu, prefectul Eugeniu Avram a primit o diplomă de excelență și felicitări pentru actul de eroism,  pe care ar trebui să îl ia ca exemplu toți sătmărenii.

Am ținut în mod deosebit să marchez acest moment pentru sătmăreni, prezentându-le acest model de atitudine civică și eroism de care a dat dovadă plutonierul Ștef Mihai Nicolae și care ar trebui să îl luăm ca exemplu cu toții, și să contribuim la îmbunătățirea modului de viață și să nu fim pasivi”, a declarat Eugeniu Avram.

Colonelul Dan Gheorghe a menționat în cadrul festivității că a făcut propuneri Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență să facă demersuri până la nivel de minister pentru a fi recompensat plutonierul Ștef Mihai Nicolae, iar cu prima ocazie, a declarat că va fi propus pentru avansare la excepțional sau poate se va găsi și o sursă de recompensare în bani.

 

Exit mobile version