De îndată ce s-a înregistrat apelul de urgenţă, poliţiştii e investigaţii criminale au demarat toate procedurile necesare pentru identificarea în cel mai scurt timp a persoanelor vinovate de comiterea infracţiunii. De asemenea oamenii legii au făcut verificări dându-şi seama de adevăratele intenţii ale femeii, care a alarmat în mod nejustificat organele de Poliţie, întrucât aceasta a încercat să însceneze furtul sumei de 13.000 euro, bani pe care aceasta nu-i avea asupra sa.
Irina D. a fost sancţionată contravenţional cu amenda de 1000 lei pentru alertarea nejustificată a organelor de Poliţie.
Reamintim că, potrivit O.U.G. 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă, apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112 şi alertarea organelor specializate de intervenţie constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă.
Sursa: IPJ Satu Mare