PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreancă prinsă la furat de pantofi

furt pantofiJandarmii sătmăreni continuă misiunile de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi contravenţional.

În acest context,  zilele trecute,  jandarmii au fost solicitaţi să intervină pentru prinderea şi identificare unei persoane care a sustras o pereche de pantofi dintr-un magazin situat pe B-dul Cloşca din municipiul Satu Mare. Acţionând  de îndată,  jandarmii au găsit-o şi au identificat-o pe Anetta R., o femeie de 38 ani, din judeţul Satu Mare, care, după ce a probat o pereche de pantofi,  s-a încălţat cu aceştia părăsind  magazinul fără să-i plătească.

Pantofii sustraşi au fost restituiţi reprezentantului magazinului, iar prejudiciul a fost recuperat integral.

Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat,  jandarmii au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate. Actul de sesizare a fost înaintat Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Sursa: IJJ Satu Mare

Exit mobile version