Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Tânără accidentată grav în localitatea Valea Vinului. Șoferul a fugit de la fața locului

accidentSâmbătă, în jurul orei 23.30 poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre faptul că pe DJ 193, în localitatea Valea Vinului a avut loc un eveniment rutier.

Din investigaţiile efectuate la faţa locului s-a constatat că Gheorghe M., în vârstă de 30 de ani, a condus autoturismul marca Fiat, iar pe fondul conducerii imprudente şi a consumului de alcool a accidentat grav o tânără în vârstă de 17 ani, care circula pe marginea părţii carosabile. Imediat după producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul producerii acestuia fără încuviinţarea poliţiştilor.

Oamenii legii l-au identificat ulterior şi l-au supus testării cu aparatul etilotest care, a indicat o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi pentru părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Sursa: IPJ Satu Mare

5 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Inafara de comunicatul de presa ce a mai facut politia? Dupa recoltarea probelor biologice oare l-a dus politia la domiciliu pe “conducatorul auto”?

  2. Robocop Răspunde

    Nu l-a dus acasa… L-a dus la barul unui fost militian de la rutiera, unde a si consumat, sa vada cum pot musamaliza evenimentul.

    • pam pam Răspunde

      robocop destept..ar fi bine sa iti ungi putin rotitele de la creieras cu vazelina…daca vrei sa sti..in jurul orei 4 dimineata a fost adus acasa…si ar fi bine sa nu vorbesti in necunostinta ca vorbesti prostii si probabil sacadat

    • pam pam Răspunde

      robocop destept..ar fi bine sa iti ungi putin rotitele de la creieras cu vazelina…daca vrei sa sti..in jurul orei 4 dimineata a fost adus acasa…si ar fi bine sa nu vorbesti in necunostinta ca vorbesti prostii si probabil sacadat.

  3. pam pam Răspunde

    robocop destept..ar fi bine sa iti ungi putin rotitele de la creieras cu vazelina…daca vrei sa sti..in jurul orei 4 dimineata a fost adus acasa…si ar fi bine sa nu vorbesti in necunostinta ca vorbesti prostii si probabil sacadat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.