PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

UDMR îşi va stabili candidatul la Primăria Satu Mare în primăvara anului viitor

Preşedintele UDMR Satu Mare, senatorul Pataki Csaba și deputatul Kereskenyi Gabor consideră că anunțul făcut de către consilierul local Maskulik Csaba cu privire la candidatura sa în funcția de primar la alegerile care vor avea loc în anul 2016 este unul prematur.

În cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi la sediul UDMR, conducerea partidului s-a arătat nemulțumită de declarația făcută de către consilierul local Maskulik Csaba cu privire la intenția de a candida pentru funcția de primar al municipiului. Pataki Csaba a spus că nu s-a discutat despre candidatură în interiorul partidului iar părerea lui este că Maskulik s-a grăbit și ”cumva a pus căruța înaintea boilor”.

 ”Prima dată ar trebui făcute consultările atât în interior cât și în exterior și vom încerca să avem un candidat care are susținerea atât în interior cât și în exteriorul organizației UDMR. Deci declarația prematură a domnului consilier local Maskulik este un pic prea repede, cumva a pus căruța înaitea boilor”, a declarat președintele UDMR Satu Mare, Pataki Csaba.

În altă ordine de idei, președintele a precizat că statutul UDMR este posibil să fie modificat în luna aprilie iar procedura de selectare a candidatului UDMR pentru alegeri va avea loc doar în primăvara anului în care vor avea loc alegerile, respectiv anul 2016. ”O să vă răspund de abia peste un an de zile iar asta nu înseamnă că nu promovăm oamenii noștri”, a punctat liderul UDMR.

Pe de altă parte, Pataki Csaba a mai declarat că dacă declarația făcută de către Maskulic prezintă așa mare interes și nu numai în rândul presei înseamnă că în Satu Mare este o atmosferă de schimbare.

”Pentru mine sunt două concluzii, una, o atmosferă de schimbare și doi sunt unii colegi care se grăbesc, dar trebuie în primul rând să muncim în interesul comunității și să încercăm să acumulăm un capital politic care să ne permită. Noi nu vrem un candidat, noi vrem să câștigăm alegerile”, a mai spus Pataki.

La rândul său, deputatul UDMR Kereskenyi Gabor a precizat că Maskulik Csaba nu a furat startul declarându-se candidat pentru funcția de primar, menționând că la ”atletism cine fură startul este descalificat după cum știți”.

Mai mult, acesta a susținut că ”nu putem să spunem că nu am avut în interiorul partidului discuții. Da, sunt, am avut, sunt în continuare și vom mai avea discuții. Eu ar trebui să estimez un număr și cel puțin 5 sau 6 persoane sunt cu experiență în executivul autorităților administraților teritoriale care chiar ar fi buni de candidați dar așa cum a zis domnul președinte, în momentul de față, considerăm prematur a anunța public un candidat”.