PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un sătmărean a proiectat noul Renault Kadjar (FOTO)

Renault-Kadjar 2Renault Kadjar, cel mai nou model al constructorului francez, prezentat în cadrul Salonului Auto de la Geneva, a fost proiectat de românul Victor Sfiazof, un designer care lucrează de peste 7 ani pentru grupul Renault, scrie zf.ro.

Victor Sfiazof deţine funcţia de senior exterior designer în cadrul centrului de design al Renault de la Bucureşti din ianuarie 2008. El este din Satu Mare şi a urmat cursurile Universităţii de Artă şi Design I. Andreescu din Cluj-Napoca.

„Centrul de design de la Bucureşti este unul foarte di­na­mic şi se află sub directa îndrumare a lui Laurens van den Acker (designerul-şef al Renault – n.red.). Atunci când se lan­sează un nou proiect începe o competiţie între centrele de de­sign ale Renault, competiţie la care participă şi centrul din Ro­mânia. Concursul pentru Kadjar a fost câştigat de un ro­mân foarte talentat, iar acum l-am angajat şi pe fratele său“, a spus Jean Christophe Kugler, directorul general al Renault pen­tru Regiunea Eurasia, din care fac parte România şi Rusia.

Un alt proiect câştigat de Victor Sfiazof este cel pentru Alpine Vision Gran Turismo, un supercar proiectat exclusiv pentru jocul video Granturismo 6 pentru Playstation. Pentru acest proiect a concurat alături de alţi 14 designeri ai Renault. 

În cazul proiectului Kadjar este pentru prima dată când centrul de la Bucureşti proiectează designul exterior al unui model Renault, altul în afară de cele proiectate pe platforma Logan. Până acum designerii români se mai ocupau de designul interior sau de tapiţerii. 

sursa: zf.ro

Exit mobile version