Ruga credincioșilor alături de soborurile de preoți a adus liniște sufletească celor prezenți, sătmărenii cântând împreună ”Hristos a Înviat din morți”. Lumina adusă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a ajuns și la Satu Mare, cu un avion de mică dimensiune. Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paști la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 — 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc ce se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care în primele minute nu frige.
Ca în fiecare an, credincioșii au venit la Slujba de Înviere cu coșurile pline cu o parte din bunătățile tradiționale pregătite în Săptămâna Mare. Creștinii ortodocși și greco-catolici au asistat la întreaga liturghie iar apoi au așteptat ca preoții să sfințească bucatele aduse la biserică, marcând astfel încheierea postului și dând dezlegare “la dulce”. O parte a credincioșilor au și ciocnit la biserica primele ouă de Paște, cu salutul “Hristos a Înviat!”, “Adevărat a Înviat!”.
Hristos a Înviat!
FOTO: Învierea la Biserica Greco Catolică din Odoreu