PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Împăratul Eugeniu Avram și împărăteasa Marcela Papici au citit povești copiilor

11091153_938010916222550_3955534088952132933_nPrefectul Eugeniu Avram și viceprimarul Marcela Papici au îmbrăcat astăzi straie împărățești și au citit povești preșcolarilor de la grădinițele „Dumbrava Minunată”și „Mondiala”.

A început săptămâna „Școala altfel” iar preșcolarii și elevii vor participa de luni până vineri la diferite activități organizate de instituțiile sătmărene.

Prima instituție care și-a deschis astăzi porțile într-o lume de poveste a fost Biblioteca Județeană, unde au participat aproximativ o sută de preșcolari de la grădinițele „Dumbrava Minunată”și „Mondiala”. Evenimentul intitulat „Maratonul Poveștilor” a fost marcat de prezența prefectului Eugeniu Avram și a viceprimarului Marcela Papici. Aceștia au apărut îmbrăcați în straie împărătești și pregătiți pentru a-i impresiona pe cei mici cu cele mai frumoase povești.

„Împăratul” – prefect, înconjurat de prințese frumoase, le-a citit celor mici „Povestea pâinii” scrisă de Zully Mustafa, iar la final prefectul s-a pozat cu cei mici și le-a oferit câte un ou de ciocolată adus de Iepuraşul de Paşte

La rândul său, împărăteasa Marcela Papici, s-a așezat în mijlocul copiilor și le-a citit povestea „Narcisa Singuratică”, cei mici fiind foarte încântați. Pentru că au ascultat cu foarte mare atenție această poveste, toți copilașii au primit câte o bombonică.

Acțiunea intitulată  „Maratonul Poveștilor” se va desfășura pe parcursul mai multor zile, fiind susținută și de către un grup de 11 voluntari de la Colegiul Național „Doamna Stanca”. Elevii vor fi costumați în personaje din basme și povești, grație sprijinului acordat de către Teatrul de Nord Satu Mare. Această activitatea este una de încurajare a lecturii ca modalitate de petrecere a timpului liber și de conștientizare a părinților și cadrelor didactice privind pericolele utilizării excesive a noilor tehnologii IT de către copii.

Exit mobile version