PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Inspectorii ANAF au descins în Piața Someș

Mai mulți inspectori de la ANAF au descins astăzi în Piața Someș din Satu Mare, luând la verificat casele de marcat și stocurile agenților economici. Inspectorii au început verificările cu magazinele de îmbrăcăminte din hala nr. 2.

Pentru a nu atrage atenția comercianților, reprezentanții ANAF și-au parcat autoturismele pe străzile de lângă piețe. Cele nouă autoturisme ale ANAF aveau nume de înmatriculare de București, Bistrița-Năsăud, Cluj și Satu Mare. Mulți dintre inspectori au participat la controale îmbrăcați în civil.

Dacă agenții economici care lucrează cât de cât fiscalizat au avut emoții la controale, contrabandiștii de țigări s-au făcut nevăzuți fără nicio problemă.