La manifestare a participat o delegație numeroasă de la Primăria comunei Beltiug condusă de primarul Ioan Bartok Gurzău, precum și numeroși săteni care au vrut să cinstească memoria acestui fiu al comunei.
Viorel Sălăgean, fiu al comunei Beltiug, născut în satul Giungi, ales senator în Parlamentul României între anii 1992-1996, s-a implicat în susținerea proiectului de reabilitare a Băilor Beltiug, demersurile sale nu s-au oprit aici și a continuat, cu sprijinul lui obținându-se însemnate fonduri pentru reabilitarea drumurilor din localitate, spre Giungi satul său natal asfaltându-se 800 m de drum.
O altă realizare pe plan local susținută de Viorel Sălăgean este și forajul de mare adâncime de la Băile Beltiug, cu sprijinul lui s-a reușit întocmirea documentației necesare includerii în planul de prospecțiuni a forajului la adâncimea de 1683 m.
În semn de recunoștință, Biblioteca Comunală Beltiug și Școala Gimnazială din
comuna Beltiug îi poartă numele cu multă mândrie.