PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Winstar ar putea începe extragerea petrolului din Satu Mare

pompa-de-petrolSerinus Energy, proprietarul companiei petroliere Winstar Satu Mare, a anunţat luni că ar putea începe exploatarea comercială la sonda Moftinu-1001 din perimetrul Satu Mare, după ce testele efectuate în urma forării sondei au identificat un zăcământ de gaze de aproape 481,4 milioane de metri cubi.

“Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele testelor. Mărimea acumulărilor de gaze în jurul Moftinu-1001 pare să fie la un nivel ce poate fi comercializat şi anticipăm extinderea concesiunii din Satu Mare şi întocmirea planului de dezvoltare”, a declarat într-un comunicat Tim Elliott, directorul general al Serinus Energy, companie controlată de fondul de investiţii polonez Kulczyk Investments.

Serinus deţine în Satu Mare un perimetru cu o suprafaţă de 2.949 de kilometri pătraţi, pe care îl administrează împreună cu KMG International (fosta Rompetrol). Winstar Satu Mare deţine 60% din concesiune, iar KMG International are restul de 40%.

În ultimul trimestru al anului trecut, Serinus a forat şi finalizat două sonde în Satu Mare, anume Moftinu-1001 şi Moftinu-1002bis. Testele executate după finalizarea sondelor indică un volum recuperabil de gaze naturale de peste 481,38 milioane de metri cubi pentru Moftinu-1001, peste estimarea anterioară de 290 milioane de metri cubi.

Spre comparaţie, compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a raportat anul trecut o producţie de 5,65 miliarde metri cubi. Consumul total de gaze naturale în România a fost de 12 miliarde metri cubi, în scădere cu 4% faţă de 2013.

În cazul sondei Moftinu-1002bis, slaba calitate a datelor adunate în timpul testelor, datorită dificultăţilor din timpul forării, a împiedicat emiterea unei concluzii în privinţa potenţialului de hidrocarburi, se arată în comunicatul Serinus.

Odată cu încheierea testelor la cele două sonde, Serinus a finalizat cea de a doua etapă a programului de investiţii din România şi va începe negocierile cu guvernul de la Bucureşti pentru lansarea următoarei etape, cu o durată de trei ani.

“Serinus a demarat discuţiile preliminare cu ANRM. O confirmare scrisă din partea ANRM privind extinderea programului este aşteptată în mai 2015. Tot sub rezerva primirii confirmării scrise pentru perimetrul din Satu Mare, Serinus va iniţia procedurile pentru a stabili o concesiune de producţie la Moftinu”, potrivit comunicatului.

Pe lângă perimetrul din Satu Mare, Serinus Energy are activităţi de explorare şi producţie în Ucraina, Tunisia, Brunei şi Siria. Serinus este listată în Polonia şi Canada.

Sursa: Mediafax

 

Exit mobile version