Serviciul de Ambulanță Satu Mare a fost solicitat în localitatea Atea, sâmbătă 23 mai, la ora 20:09, pentru un copil de 2,4 ani, cianotic. La fața locului s-a deplasat un echipaj cu asistent, care a constatat că starea copilului este extrem de gravă, în stare comatoasă și se solicită de urgență, conform protocolului, un echipaj cu medic.
Din discuțiile cu martorii medicii au aflat că băiețelul a găsit pe marginea șanțului o folie cu Leponex (un antidepresiv), pe care le-a înghițit crezând că sunt bomboane. Mama copilului a reacționat doar când a văzut ca nu poate trezi copilul.
Echipajul cu medic a asigurat primele îngrijiri de urgență și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe – pediatrie.
Starea copilului s-a degradat în continuare fiind necesară intubația traheală după care s-a decis transportul cu o ambulanță a acestuia la o clinică din Cluj.
În perioada 22-24.05.2015, echipajele Serviciului de Ambulanță Satu Mare au intervenit la 287 solicitări din care 232 cazuri pentru urgențe.
Sursa: Serviciul de Ambulanță Satu Mare