PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doi copii găsiţi morţi într-un container din Satu Mare

 Doi copii au fost găsiţi morţi într-un container din municipiul Satu Mare. Conform surselor PortalSM, cei doi copii, nou născuţi, au fost descoperiţi de un boschetar într-un container din cartierul Micro 15.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare refuză să dea orice informaţie, inclusiv să confirme sau să infirme cazul.

“Veţi primi un comunicat de presă de la Parchet”, a spus sec purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Camelia Cosma.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a fost sesizat de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare despre faptul că în data de 7 mai 2015, în jurul orei 23,23 într-un tomberon de deşeuri menajere situat în municipiul Satu Mare pe strada Milcov se află cadavrele a doi nou născuţi. În cauză se efectuează necropsia pentru a se stabili vârsta, sexul şi cauza decesului celor doi nou născuţi”, a precizat Parchetul

Vom reveni cu detalii.