Așa cum ne-au obișnuit organizatorii, competiția va avea loc indiferent de starea vremii. Concurenții de sex masculin (seniori și veterani) vor avea de pedalat 52 km, iar femeile și bărbații juniori 38 km. Traseele pot fi vizualizate și descărcate de pe pagina web a competiției: www.tourdetur.ro.
Pre-înscrierea la concurs se încheie în data de 21 mai ora 11. După această dată concurenții se mai pot înscrie la fața locului, adică la Mujdeni, în ziua concursului între orele 8:00 și 9:30.
„Cu ocazia ediției jubiliare a competiție dorim să oferim câteva noutăți concurenților și vizitatorilor. Modificările în competiția nu schimbă imaginea obișnuită a evenimentului, dar va aduce mai mult profesionalism și mai multă culoare”, a declarat Tamás Sike, organizatorul principal al Tour de Tur.
O noutate tehnică importantă de menționat este faptul că cronometrarea concursului se va realiza cu un sistem cu chip-uri. Astfel, timpii de parcurgere a traseului vor fi aflați cu mult mai mare precizie.
O noutate în programul evenimentului este un nou tip de concurs: TdT Lake Race, care va fi o competiție de tip circuit în jurul lacului de la Mujdeni, destinat unor echipe de 4 persoane. Regulamentul concursului și informații legate de înscriere pot fi găsite tot pe pagina web www.tourdetur.ro. O altă curiozitate este concursul de fotografii Face of TdT. Acesta constă în competiția unor autoportrete (selfie) realizate de concurenți în timpul concursului, câștigători fiind aceia care adună mai multe like-uri. Regulile și premiile vor fi comunicate la fața locului.