Potrivit primarului, deschiderea oficială va avea loc vineri, 29 mai, începând cu ora 18:00, cu un concert al Filarmonicii „Dinu Lipatti” şi al Coralei ,,Arhanghelii”. După concert, la ora 19:00 sunt așteptați toți copiii la scena amplasată în Piața 25 Octombrie, de ”Gașca Zurli”. Seara, sătmărenii se vor distra în compania formaților: Proconsul, Vama și B.U.G Mafia.
”Așteptăm cetățenii din tot județul și sunt convins că la ce trupe avem vor veni și din Baia Mare, Carei, Negrești și Sălaj. Programul este foarte bun, încărcat și variat și pentru scena de muzică populară, sunt artiști populari din multe regiuni ale țării. De asemenea, un program sportiv foarte încărcat cu demonstrații sportive din toate ramurile sportive. Credem noi, că prin acest program am satisfăcut toate gusturile sătmărenilor inclusiv și celor de la UDMR, pentru că vine o artistă cunoscută, Keresztes Ildiko”, a declarat Dorel Coica.
Circulația va fi închisă doar până în fața Casei de Modă, bulevardele I.C. Brătianu și Vasile Lucaciu rămânând libere pentru circulația rutieră.
Locațiile comerciale sunt următoarele: Piața 25 Octombrie – pentru alimentație publică, bulevardul Corneliu Coposu – Târgul Meșteșugarilor organizat de Muzeul Județean, Piața Libertății și zona Parcului Central – pentru alimentație publică, strada Cuza Vodă – pentru produse industriale.
Scenele vor fi amplasate în față Casei de Modă și pe platoul din Piața 25 Octombrie iar în parcarea din fața Catedralei Romano-Catolice va fi amplasată o scenă pentru activitățile sportive.
Redăm programul oficial:
Scena I din P-ţa 25 Octombrie
Vineri 29 mai 2015
ora 18:00 – Deschidere oficială
Concert al Filarmonicii „Dinu Lipatti” şi al Coralei ,,Arhanghelii”
ora 19:00 – Spectacol pentru copii cu ,,GAŞCA ZURLI”
ora 20:00 – Concert Rafael
ora 20:15 – Concert pop-blues cu formaţia Colour Impulse
ora 20:40 – Solo chitară Alex Marian
ora 20:50 – Dans hip hop cu Crazy Dancers
ora 21:00 – Concert ,,PROCONSUL”
ora 22:00 – Concert ”VAMA”
ora 23:00 – Concert al trupei ”BUG Mafia”
ora 24:00 – DJ Party cu dj Gaby, Leviciusz, Adi Lenghel, Rhico, Pepe
Sâmbătă 30 mai 2015
ora 17:00 – Concert cu formaţia Inedit
ora 17.35 – Dans hip hop cu trupa Still
ora 17.45 – Concert folk cu Ionel Bledea, Roxana Gheorghiu, Loredana Morar şi Sorin Bălaj
ora 18.25 – Concert Melisa Ţolea
ora 18.35 – Concert Sylvie
ora 19.00 – Concert SMILEY&FRIENDS
(BAXTER, DORIAN, CABRON, SORE, ANTONIA, ALEX VELEA, SMILEY)
ora 23.00 – Concert HOLOGRAF
ora 24:00 – Foc de artificii
Duminică 31 mai 2015
Spectacole cu şi pentru copii dedicate Zilei Internaţionale a Copilului. Prezintă Ella Bela şi Ştefania Hotca
ora 10.00 – Concurs între grădiniţe “Jandarmii juniori” – Otilia Matioc/Radio Transilvania, Fundaţia Maria
ora 11.30 – Dans, balet, aerobic cu elevele Şcolii Generale “Octavian Goga” – Varga Enikő
ora 11.45 – Concert al formaţiei Inedit
ora 12.20 – Dans cu formaţia Still Junior
ora 12.30 – Cântece cu Filip Alexia Maria
ora 12.40 – Dans hip-hop cu Crazy Kids
ora 12.50 – Hermina Hotca şi Castelanii
ora 18.00 – Concert folk cu Octavian Bud, Adina Hodişan, Georgeta Govor şi Florin Micaş
ora 19:00 – Concurs ,,MISS ZIUA ORAŞULUI 2015”; participă Black & White Angels (dans hip hop), Passion 4 Salsa (dans salsa); concert pop cu formaţia Ash ft. Elvis
ora 21:00 – Concert Keresztes Ildikó (HU)
ora 22:00 – Concert Delia
ora 23:00 – Concert al trupei “VOLTAJ”
Scena II din P-ţa Libertăţii
Sâmbătă 30 mai 2015
Prezinta -Marius Chis
Ora 15:00 Formatia de dansuri din Homoroade
Palatul Copiilor -dirijor Petrica Zele
Trandafirii Negrii
Dans Ucrainean
Dans Maghiar ,,Csodaszarvas’’
Dans German,,GEMANSAIME’’
Maria Tripon
Vlad Doros
Cununa Oasului-Petre si Petrica Zele
Sergiu si Dana Matosan
Scoala de arte Satu Mare prof.Chiorean Vasile
Sorin Buc
Hermina Marc
Cununita Satu Mare,Cununita Nazdravana, Leontina Dorca ,
Maria Carmen Sas ,dirijor Ionica Hainal
Cornel Borza
Marius Ciprian Pop
Sava Negreanu Brudascu
Duminică 31 mai 2015
Ora 16:00 Ghita Blidar
Angela Munteanu
Andrada Barsauan
Romina Sarbe si Cristian Totpati
Georgiana Marina
Maria Petca Poptean si Magura din Tarsolt
Ionela Toma
Ansamblu Ceatara Carei
Laura Bakk
Ana Holdis Pop
Nicolae Sabau
Leontin Ciucur
Lupu si Cornelia Rednic
Petrica Muresan
Dumitru Farcas
Cristian Pomohaci
Acompaniaza Orchestra ,,Horile Satmarului’’ dirijata de profesor Ion Florea
Program activități Sportive
Sâmbătă- 30 Mai
Ora 11.00 START Crosul Tineretului –
Pe traseul de 2100 m: startul de pe B-dul Transilvania (din dreptul Palatului Administrativ) – Str. Mircea cel Batrân – Str. Micu Klein – Str. Mihai Eminescu – Str. Ghe. Lazăr – B-dul 1 Decembrie 1918 – B-dul Vasile Lucaciu – P-ţa Romană – B-dul Transilvania.
Ora 12.00 –Premierea câstigătorilor Crosului. (pe scena principală)
Ora 13.00 Demonstrații sportive – Locația: P-ța Libertății
Alte activități: tir cu arcul, căţărări pe panou
Duminică 31 Mai
Locația : B-dul 1 decembrie 1918
Ora 11. Competiție de minifotbal (pe două suprafețe) pt copii.
Ora 15. Copetiție minifotbal OPEN
Ora 11. Competiție Baschet
Ora 11. Competiție Badminton
Ora 11. Competiție Fotbal Tenis.
Ora 14. Strongest Man – Concurs internaţional
• Târgului Meşterilor Populari va avea loc pe Pasajul Pietonal Corneliu Coposu
• Spectacolul de stradă ”Happy End” cu trupa ARTTIS, Pasajul Pietonal Corneliu Coposu, 29 mai, ora 17.00
Sponsorii celei de-a XIX-a ediţii a Zilelor Oraşului Satu Mare sunt: sponsor principal – Kaufland România
S.C. TEHNIC ASIST S.A., S.C. FLORISAL S.A., BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, S.C. AUTONET S.R.L, ASOCIAŢIA D.R.W SATU MARE, COCA COLA HBC ROMANIA, S.C. DERŞIDAN S.R.L.