În urma accidentului, Ghorghe Foldi a suferit o ruptură de splină, a fost operat și ținut sub supraveghere la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Oradea. A mai suferit o intervenție chirurgicală la nivelul femurului însă starea lui s-a agravat și a fost mult timp în comă. Din nefericire acesta a decedat, trecând în neființă în data de 11 mai.
Accidentul s-a petrecut în noaptea de 17 spre 18 aprilie 2015, în localitatea Avram Iancu, lângă Salonta, judeţul Bihor. Solista Paula Raţ împreună cu iubitul ei Adrian Foldi şi părinţii acestuia se îndreptau spre Arad, unde urmau să participe la un botez.
La un moment dat, maşina condusă de Adrian Foldi a prins cu roata o insulă de la mijlocul drumului apoi a intrat într-un tir care circula pe sens opus. În urma impactului, Paula Raţ, care se afla pe scaunul dreapta a decedat pe loc, iar iubitul ei şi părinţii acestuia au fost transportaţi în stare gravă la spitalul din Oradea.
Adrian Foldi și mama acestuia au fost externați, însă nu sunt într-o stare foarte bună. Băiatul a suferit leziuni grave la cap și nu realizează ce s-a întâmplat.