PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tot mai mulți vizitatori la Centrul de Informare Turistică (CIT)

turisti satu mare            Odată cu venirea primăverii, numărul turiștilor care calcă pragul Centrului de Informare Turistică (CIT) Satu Mare, entitate aflată în subordinea Consiliului Județean Satu Mare, este în continuă creștere. Astfel, în lunile martie și aprilie, Centrul a fost vizitat de 263 de persoane. Turiștii străini care au solicitat informații provin din Ungaria, Moldova, Slovacia, Turcia, Spania, Italia, Germania, Franța, Anglia, Rusia, SUA și Ucraina. Nu au lipsit nici vizitatorii români, aceștia provenind din Baia Mare, Arad, Oradea, Cluj, Timișoara, Brașov, Sibiu, Suceava, Harghita, Bacău, Bistrița, Sălaj, dar și din Satu Mare. Totodată, este de remarcat faptul că foarte mulți elevi din Cluj, Timișoara, Arad, dar și din alte zone ale țării au decis să viziteze județul nostru. Astfel, turiștii au fost curioși să vadă care ar fi principalele obiective de vizitat din județ, și li s-a recomandat de către personalul Centrului  să viziteze Castelul Karolyi, Cetatea din Ardud, Muzeul în aer liber de la Negrești Oaș, dar și alte obiective importante turistice.  Începând cu data de 1 Mai, odată cu deschiderea sezonului estival, ștrandurile termale oferă posibilitate de relaxare și petrecere a timpului liber, astfel că este de așteptat un nou aflux de turiști pe meleagurile sătmărene.

Consiliul Județean Satu Mare a demarat, începând cu data de 20 martie anul curent,  prin intermediul Centrului de Informare Turistică proiectul ”Fii turist în județul tău!”. Astfel, în perioada 20.03.2015 – 27.04.2015, 880 de elevi au vizitat județul Satu Mare. În cadrul acestui proiect au participat la excursii și un grup de 55 de pensionari.

excursia în sudul judeţului cuprinde următoarele localităţi: Ardud, Acâș, Tășnad, Ady Endre, Carei, Căpleni şi Moftinu Mic, iar în nordul judeţului localităţile: Turț, Gherța Mică, Călinești Oaș, Boinești, Bixad, Negrești Oaș, Luna Șes şi Vama.

În cadrul Centrului de Informare Turistică se află un magazin cu suveniruri, de unde vizitatorii își pot cumpăra diverse articole tradiționale precum păpuși oșenești, brățări, clopuri, zgărzi, și multe altele. Astfel, și pe această cale, invităm  meșteșugarii sătmăreni să își expună pentru vânzare obiectele pe care le realizează, în cadrul magazinului cu suveniruri din incinta Centrului de Informare Turistică, situat în Piața Libertății nr. 21, pentru a putea fi achiziționate de către turiștii români și străini în amintirea meleagurilor sătmărene.

Sursa: Consiliul Județean

Exit mobile version