PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Cozma: Agenda de lucru a administrației sătmărene: unii cu circul, alții cu cerșitul!

Prefectura Satu Mare a facut recent un apel buna vointa societatilor comerciale pentru a veni in ajutorul persoanelor grav afectate de vremea extrema, care a lovit recent judetul nostru. Comunicatul vine in zilele premergatoare desfasurarii bairamului dedicat Judetului Satu Mare si la putin timp dupa cel al sarbatoririi Municipiului Satu Mare. Ca deh, fiecare cu sarbatoarea lui, ar spune satmareanul simplu!

In momentul de fata, lupta politica dintre cei trei capi ai conduceri judetului, primarul Dorel Coica, seful PSD Mircea Govor si presedintele Consiliului Judetean Adrian Stef, face agenda administratiei, restul problemelor ramanand undeva, pe un plan secund, urmand a fi rezolvate prin… apeluri umanitare. Ambitiile politice si jocurile politicianiste in care sunt prinsi acestia lasa interesele majore ale satmarenilor la mila agentilor economici si a societatii civile. In conditiile in care  Primaria si Consiliul judetean risipesc banii pe concerte si bairamuri,  este revoltator ca intr-un moment dificil sa cersesti 2-3 lei de la societatile comerciale. Observam ca in lipsa unui management competent al administratiei satmarene, agentul economic, si asa sufocat de taxe si controale, a devenit calul de bataie, bun de plata cu orice ocazie.

Prea distrasi de ”tranta” politica desfasurata pe toate canalele media posibile, prin comunicate, raspunsuri la comunicate, replici la raspunsuri si alte mici smecherii specifice, sefii administratiei satmarene au uitat complet de comunitatea care le-a dat votul. Isi vor aduce aminte de oamenii deznadajduiti, atunci cand, in ciuda luptei aprige din presa, vor merge zambind larg sa predea ajutoarele, in speranta ca vor mai cersi cateva voturi pentru un nou mandat.

Pentru ca am vazut si inteleg pe deplin suferinta provocata acestor oameni muncitori de ravagiile vremii, fac un apel la conducerea Consiliului Judetean, de a se apleca mai mult asupra nevoilor cetățenilor, iar politica sa o faca la sediul partidului. O mai mare atentie la problemele satmarenilor aflati in dificultate ar fi de preferat circului si concertelor de sute de mii de euro. O  gestionare cumpatata a fondurilor in cadrul unei strategii atent elaborată n-ar lasa la mila societatilor comerciale de profil, “masurile impuse” de astfel de evenimente nedorite.

Daca la scoala de partid socialista inca se mai invata ca electoratul se castiga cu circ si paine, ganditi-va si puneti-va problema ca poate in 2016 electoratul va fi mai evoluat, mai greu de pacalit si apucati-va de treburi serioase.  Lasati circul si munciti pentru comunitatea care si-a pus sperante in dumneavoastra! Ca altfel cum va veti onora promisiunile facute in 2012? Pod si centura facute din banutii cersiti agentilor comerciali?

Consilier judetean,

Adrian Cozma