Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

Adrian Ștef, replică la Coica: PLR şi PSD susţin viceprimar UDMR. Suntem dispuşi să votăm!

adrian stef, mircea govor (6)Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, îi dă replica primarului Dorel Coica privind ocuparea postului de viceprimar al municipiului Satu Mare de către UDMR, în urma numirii Marcelei Papici la șefia Spitalului Județean Satu Mare.

Redăm comunicatul de presă emis de Adrian Ştef: 

“Referitor la afirmațiile domnului primar Dorel Coica legate de alegerea viceprimarului municipiului Satu Mare, doresc să fac următoarele precizări:

Nu este adevărat că nu a știut de iminenta numire a doamnei Marcela Papici în funcția de manager al Spitalului Județean Satu Mare. Împreună cu președintele organizației județene PSD, domnul Mircea Govor, l-am informat în prealabil pe domnul Coica, pentru a-i aduce la cunoștință, cele ce urmau să se întâmple.

În calitate de președinte al organizației municipale PLR Satu Mare consider că pot avea un punct de vedere sau chiar o alternativă politică în ceea ce privește desemnarea unui nou viceprimar.

Demersul nostru, al meu, în calitate de președinte al filialei municipale PLR, precum și cel al domnului Mircea Govor, președintele organizației județene PSD, privind susținerea UDMR în vederea desemnării unui candidat la funcția de viceprimar, se înscrie în eforturile noastre comune de a oferi minorității maghiare din municipiul Satu Mare posibilitatea de a-și promova un reprezentant în conducerea municipiului.

De altfel, și în cadrul Consiliului Județean există o structură de conducere similară care este funcțională.

Așa cum am declarat și în conferința de presă, urmează o perioadă importantă în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, astfel că va trebui să pregătim foarte bine proiectele pentru care avem deja, startul pregătit. Având în vedere experiența doamnei Papici, am considerat numirea ei în fruntea Spitalului Județean,  drept o alegere cât se poate de potrivită.

Pe de altă parte, prin această opțiune, dorim să asigurăm o majoritate responsabilă în Consiliul Local Satu Mare.

Suntem dispuși să votăm noul viceprimar, chiar la ședința următoare a Consiliului Local.

În speranța că am reușit să restabilim în mod onest și corect datele acestei probleme, îmi manifest sprijinul total pentru un demers administrativ transparent, pus în serviciul cetățenilor, al informării lor exacte”.

Adrian Ștef,

Președinte Consiliul Județean

53 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Domnule Stef dar pana acuma cum de nu v-ati gandit sa restabilit normalitatea de ce nu a fost pana acum cazul sa interveniti in gasirea echilibrului politic?

  2. cetatean Răspunde

    Majoritate responsabila?asa ceva ce inseamna?pana acuma nu a fost nevoie de aceasta majoritate?

  3. Leo Răspunde

    Bă cretinelule se vede clar că numai tu şi expiratu de govorilă sistineti aceasta idiotenie….

  4. Kinga Răspunde

    Domle Govor este grav ca vorbeste adiță in numele dumneavoastră.vremuri grele ai venit pentru PSD.

  5. Ene Răspunde

    Stef esti un semicretin congenital asa ceva nu inteleg cum e :majoritate responsabila?

    • Adita Răspunde

      Povestea începe în vila lui Ovidiu Silaghi de la Satu Mare, în primăvara anului 2012, pe când Silaghi era ministru Transporturilor.

      Înainte de a fi politician, Silaghi e un om de afaceri cu mare experiență, care văzuse și făcuse multe încă de pe vremea când conducea Camera de Comerț și Industrie și se afla în relații apropiate cu penalul Mihai Vlasov.

      În fața lui Silaghi se afla Nelu iordache, disperat să încaseze bani de CNADNR, după ce timp de 5 ani semnase contracte pe bandă cu fosta ministreasă PDL Anca Boagiu.

      Având în vedere că puterea se schimbase, Iordache trebuia să se pună bine cu noii semnatari de contracte. Omul de afaceri nu a venit cu mâna goală, avea la el 200 de mii de euro, o mică atenție care să-l determină pe Silaghi să deblocheze plățile la compania sa, Romstrade.

      Silaghi i-a cerut lui Iordache să deschidă mai multe curse aeriene între Satu Mare și orașe din Europa, în special in Italia, prin intermediul companiei Blue Air, deținută de același Iordache, pentru că Adrian Ștef, cumnatul lui Iordache, urma să candideze la șefia consiliului judetean Satu Mare și avea nevoie să se laude cu această realizare.

      Acest Ștef se pricepe la karate, nu este o gluma, ci una din calitățile sale, drept pentru care și-a înființat o companie de pază și securitate numită Folda Security.

      Primele sale contracte le-a obtinut de la Stat, în județul Cluj, unde firma sa a păzit obiectivele din parcul industrial Tetarom.

      Contractele au fost oferite firmei de către fostul șef al CJ Cluj Marius Nicoara.

      Compania de pază Folda încasează sute de mii de euro anual din bani publici în contextul în care Ștef controlează direct sau indirect aceste instituții publice.

  6. ion Răspunde

    Se vede clar de la o posta ca Stef e un impostor ordinar are un discurs de lemn si ce e mai rau ca deja vorbeste in numele PSD.Govor a dostrus partidul.

    • USL EXISTĂ. Răspunde

      Cele două personaje sunt dovada vie că USL există doar s-a schimbat puțin componența uniunii:Govor,Stef,Tehnic Asist.

  7. Profu Răspunde

    Iata-i pe postacii lui Coica, ” în integrum”!
    Totuși, o mică lecție: majoritate responsabila este aceea care știe ce votează și nu pune botul la prostiile koikiste

  8. gicu Răspunde

    LA PUSCARIE CU VOI,,SINTETI UN CALVAR PENTRU SATU MARE ,ATI DISTRUS TOT CE SE PUTEA IN JUDET, IMPUNIND LA TOTE INSTITUTIILE SERVANTI POLITITCI FARA NICI O CONSISTENTA

  9. Prostac Răspunde

    De transparenta vorbeste acest demagog si mincinos notoriu .ar trebui sa ne spuna cate zeci de miliarde are datorie spitalul si celelalte institutii din subordinea CJ?

  10. Traducator autorizat Răspunde

    In traducere libera pentru cetatenii pe care ai cred niste oi proaste:vine o perioada cu multi bani europeni si trebuie sa punem pe cineva care poate fura pentru noi din ei fara sa spuna la nimeni pentru ca are experienta in acest sens si ne -a demonstrat ca este loiala.

  11. satmarean Răspunde

    MARCELA PAPICI are o mare experienta in domeniul sanitar.S-a intepat la un deget si a fost la pansament .Asta este singura ei legatura cu Spitalul.Stef canta la alta masa ca mai cam plictisit.

  12. Porcini Răspunde

    Rau a ajuns si Govor sa vorbeasca Stef in numele lui si al PSD ului?Disperare mare tre sa fie.

  13. Radu Răspunde

    La sfarsitul mandatului ofera Stef echilibru ?jigodie nu mai tine cu aburelile tale de doi lei nu o sa mai iei nici 3 la suta in alegeri indiferent unde candidezi.

  14. ghita Răspunde

    fratii de cruce, stef si govor, au hotarat ei ce e mai bine pt satmareni…ca ei stiu…iar noi, restul suntem prostii care-i mentinem pe functii pe acesti doi “domni”.

  15. Norick Răspunde

    Cetatenii români care te-au votat îți transmit pe aceasta cale, pentru initiativa ta, cu drag urmatorul mesaj:M..e.☺

    • Gabi Răspunde

      in gura ta

    • Norick Răspunde

      Dar un alt nickname n-ai gasit plagiatorule?? Vad ca la furat esti no. 1, din partea mea poti sa dormi linistit (in pace)… 😀 😛

      • matroz Răspunde

        @norik:nu esti incantat ca numele noastre sunt folosite de toti neispravitii care ieri au invatat sa deschida calc.si copiaza in draci?Am renuntat si sa citesc ,dar sa mai si scriu!Nici macar prostia nu mai e cea fost odata!!!

        • Daca ie ie,daca nu ie nu ie. Răspunde

          Matroz şi Norick sunt cei mai deştepți de fapt chiar singurii deştepți,restul e proşti toți.

        • Norick Răspunde

          Salut @matroz,nu am auzit de Tine de o vreme… Am observat si eu absenta ta de pe site si iti dau dreptate maxima cu parerea.
          Solutia ar fi scrierea comentariilor doar dupa inregistrare pe site si limitarea caracterelor folosite (cum era in vremuri)…Asa se procedeaza pe site-uri “normale” 😀 😛
          In rest numai bine 🙂

  16. POPRICAPIPER Răspunde

    DOUĂ CETĂȚENII DOUĂ FEȚE

  17. Tontu Răspunde

    Acem in fata noastra un tablou cu doua personaje pitoresti care au condus frăiele judetului Satu Mare inpreuna iata sunt si de aceasta data nedespartiti in initiativa lor de a face unca o combinatie politica care sa le permita continuarea activitatilor doar in interesul cetatenilor .Sa va fie rusine.

  18. Grigorescu Răspunde

    Tabloul este CAR CU DOI BOI.

  19. Agamiță Dandanache Răspunde

    Cum e chestia asta :Govor presedinte județ PSD al sustine pe Stef in initiativa lui de da replica primarului PSD Coica si presedintele organizatiei municipale?Nu mai inteleg nimic.Eu cu cine votez?

  20. geta Răspunde

    MANDRII CA SUNTEM ROMANI! va mai amintiti sloganul?
    Iata doi mincinsi imbecili in frunte Consiliului Jud. Eu nu mai pierd vremea cu a citi Ttampeniile lor, la Beciul Domnesc cu voi!

  21. Adrian Stef in oglinda. Răspunde

    Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, se aliniază şi el în prima linie a tinerilor politicieni aspiranţi la titlul de baron local. Spre deosebire de alţi omologi de pe cuprinsul patriei, Ştef nu a fost nevoit să fure de mic, adică să răzbată prin propriile puteri, să facă avere ca să aibă bani de diplome, sau să care geanta vreunui mentor de vază. Nimic din toate acestea. În cazul său, a fost nevoie doar ca sora sa să se mărite cu Ovidiu Silaghi, vice-liberal, fost ministru al Transporturilor şi actual europarlamentar. Cu ajutorul lui, uşile PNL s-au deschis de la sine, iar contractele firmelor sale au început să se deruleze ca unse. E drept, asocierea cu Silaghi l-a condus şi la porţile, la fel de larg deschise, ale DNA, unde este cercetat în legătură cu potlogăriile cumnatului său, pârât autorităţilor de omul de afaceri Nelu Iordache. Altfel, Ştef se declară îndrăgostit de politică, sedus de doctrina liberală şi îşi susţine nădragii cu o centură neagră, de arte marţiale.

    Sportul şi aeroportul

    Ştef a terminat cursurile Facultaţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Arad, Filiala Satu Mare. Dar marea sa pasiune, ca să cităm din blogul său personal, este politica. Ştef s-a îndrăgostit de această „meserie”, în timpul cursurilor la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o înainte de a se avânta în lupta pentru şefia judeţului. Dar nu de orice fel de politică a fost sedus Ştef, ci de doctrina liberală. Astfel, el devine, în 2007, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, din partea PNL, fiind responsabil cu sportul şi aeroportul. Mai precis, a răspuns de Aeroportul Satu Mare, după cum se va vedea în continuare. În 2012, la 35 de ani, prinde încredere în forţele proprii şi atacă marele trofeu, preşedinţia CJ. Câştigă „en fanfare”, cu sprijinul politic al cumnatului său, Ovidiu Silaghi, şi cu banii lui Nelu Iordache. La nevoie, proaspătul preşedinte al CJ Satu Mare crede şi în karate, el având 3 dan la shotokan şi 1 dan la ju-jitsu.

    La DNA, pe mâna cumnatului Silaghi

    În momentul de faţă, Adrian Ştef este anchetat de DNA, împreună cu cumnatul său, Ovidiu Silaghi, în urma denunţului făcut din puşcărie de Nelu Iordache. Afaceristul zice că ar fi pierdut pe mâna lui Ştef vreo 500.000 de euro. Mai precis, conform denunţului depus la DNA, Iordache susţine că Silaghi i-ar fi cerut, pe vremea în care acesta era ministrul Transporturilor, ca firma Blue Air să opereze două curse care să lege Satu Mare de Europa, mai precis Satu Mare – Veneţia şi Satu Mare – Torino, pentru a susţine campania electorală la şefia CJ a cumnatului său, Adrian Ştef. Aceste linii au fost menţinute timp de două luni şi o săptămână, pierderea totală depăşind, conform denunţătorului, 500.000 de euro. Efortul financiar al lui Iordache nu ar fi fost, potrivit procurorilor, decât şpagă mascată pentru cuplul liberal Silaghi – Ştef, pentru favorizarea firmei sale, Romstrade, la obţinerea contractelor în derulare pentru construcţia de autostrăzi.

    Averea creşte susţinut

    Cu toate acestea, tânărului liberal pare să-i meargă de minune în primul an de mandat ca preşedinte de CJ. Astfel, ultima sa declaraţie de avere, cea depusă anul acesta, a suferit câteva modificări semnificative faţă de cea din anul precedent. Una din principalele sale operaţiuni financiare a constat în vânzarea acţiunilor SC Folda Security Group şi a SC Stef & Co. SRL, care justifică şi un plus în conturi de vreo 150.000 de lei. De altfel, el nu mai apare în declaraţia de interese ca acţionar la aceste două firme.

    Tot în ultimul an, Adrian şi soţia sa au achiziţionat o bucată de pământ intravilan de vreo 2.100 mp, care întregeşte domeniul la vedere al familiei, compus dintr-un teren la Luna Şes, o casă cu terenul aferent în Satu Mare şi un spaţiu comercial de 100 mp. În acelaşi document, apare la vedere şi maşina Audi A6, fabricată în 2007, cea pe care junele karatist o conduce de câţiva ani buni pe străzile urbei. Soţii Ştef mai au două depozite bancare, unul de 15.110 lei şi unul de 15.549 lei. Familia „prezidenţială” este împovărată şi de datorii consistente, contractând şi trei credite, în valoare totală de 71.000 de euro, scadente în 2026. Din funcţia de vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Consiliului Judeţean, Ştef a încasat anul trecut suma de 68.889 lei, iar soţia sa, salariată la o firmă, a obţinut doar 7.248 lei. Spaţiul comercial a mai adus în casă 9.750 lei, din chirii. Din dividende şi dobânzi, familia Ştef a încasat anul trecut 1.426 de lei.

  22. Tehnic Asist- contracte păguboase si șpagă Răspunde

    Stef si Govor o sa ajungeți la pușcărie amândoi. Ați nenorocit județul Satu Mare. Așteptam anchetele DNA la Consiliul Judetean Satu Mare

  23. satmarean Răspunde

    Stef:mandru ca sunt un hoț.

  24. Govor tradator al PSD?? Răspunde

    Nu o sa ajunga in veci in inchisoare astia. De ce? Simplu. Govor e ofiter, sau ma rog agent sau cum se mai zice acoperit al DNA sau SRI sau Doi si-un sfert…nu am informatii exacte, insa e ceva dubios, asta are si cu DIICOT-ul relatii. Silaghi e acoperit al SIE, iar Stef, Dumnezeu mai stie ce e si el. Ideea e urmatoarea, un lucru e foarte clar. Govor si Stef ii pune bete-n roate lui Coica. De ce? Simplu. Ca nu joaca cum vor ei. La Stef mai inteleg ca vrea si el multe, insa Govor care e coleg de partid cu Coica, ee asta se numeste deja tradare. De ce a anuntat Govor cu surle si trambite ca se va face Sala Polivalenta??? Simplu. Ca stia ca nu se va face, insa stia ca asta ii va afecta imaginea lui Coica, care nu prea a beneficiat de bani de la Dragnea, si asta ,,datorita” lui Govor. Mirciulica degeaba se crede mare si tare ca si el a adus bani de la Bucuresti numai pt firmele de casa, adica pt drumuri, in rest nimic. De ce se pun bine cu UDMR-ul? Simplu. Sa ramane Govor vice la CJ, probabil si Stef din nou vice. La Primarie, Govor tare ar vrea sa nu mai fie Coica, mai degraba ar prefera unul de la UDMR, iar vice sa o puna pe fufa lui blonda Rogoz Emanuelle, care poate castiga premiul de ,,tacuta anului”, pt ce face ea la Consiuliul Local. De aia ne mere asa bine, de aia e Satu Mare unde e, ca oameni la Govor si Stef manipuleaza satmarenii. Dar lasa ca vin alegerile, ce se vor mai bate ei cu pumnul in piept ca ei vor face podul al 3-lea si al 4-lea :)))

    • matroz Răspunde

      Las-o dracului de treaba!!!Toti sunt ofiteri acum!!!Eu ma duc si renunt la ele!

  25. mariana Răspunde

    Iar vorbeste Stef tampenii. Asta stie sa faca sa se aseze in fata microfonului,daca se poate sa fie si o scena si turuie intruna.

  26. Daniel Răspunde

    Acesta familie formata din govor si stef vrea sa domine populatia dar ei uita ca stampila pe vot o punem noi cetatenii . Ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte de a tot da replici si a lua hotarari de unu singur.

  27. satmarean. Răspunde

    Vorbeste stef de echilbru politic? Cred ca nu prea stie ce inse,amna echilibru desi se invata la EFS. Acuma sunt dispusi sa voteze pentru viceprimar Udmr dar pentru lucrari favorabile acestui oras stiu sa voteze contra. Hai Coica nu te lasa noi cu tine vom vota!

  28. lolek Răspunde

    COI…ca aduna tot cascavalul din Satu-Mare, si il imparte cu cei din grupul de elevi! Cel mai bun primar, tare de tot !

  29. gigi Răspunde

    Stie cineva unde este CoiCa?este in Franta,la domnisoara grama Bogdana,cea care a obtinut autorizatie de amplasare a cabanei de lemn de pe platoul din centru,tot in urma unei vizite a lui CoiCa,in Franta.Împreună ci giurca.

  30. gica Răspunde

    Govor nu se lasă după ce a reuşit să influențeze alegerile presidentiale cu circul inregistrat in sediul PSD acuma se lupta cu primarul care provine din partidul la care presedinte mai este alaturi de presedintele karatist.e timpul sa ne lasi domnule Vice.

  31. rocotarc Răspunde

    Da omul asta nu are de lucru la cj? Toata ziua da replici, propune,alege….. Da ceva util face acest domn presedinte Stef?

  32. radu. Răspunde

    Coica nu o sa joace cum ii cantati voi astia desteptii de la CJ. ca nici muzica nu stiti sa o alegeti… hahaha!

  33. satmarean Răspunde

    Dar vicele din ce partid e?PLR?

  34. satmarean Răspunde

    Problema lor este ca nu pot ei sa l coordoneze pe Coica si in consecinta se lupta amandoi cu el.Nu mai conteaza din ce partid provin interesele personale conteaza mai mult.

  35. Exemplu de moralitate Răspunde

    MONDEN Divorț iminent. Ștef o rupe cu Ramona
    online.gazetadesatumare.ro › item › 392-..

  36. olodar Răspunde

    Frumos domnule Govor,ajunge reprezentantul unui partid care nu exista sa vorbeasca in numele PSD!!!,unde va este autoritatea din inregistrarile audio!!!rusine ati adus PSD-ul la sapa de lemn!!!

  37. Un cetatean din Satu Mare Răspunde

    A ajuns si Papici mare sefa la spital din invatatoare se pricepe bine la sanatate nu era buna nici la primarie nu facea nimica de aceia nu a mai vruto Primaru Coica a puso Govor cu Stef sefa la spital ca sa poata ei sa isi faca damblaua la spital Papici ai grija sa nu ramai fara leftera ca fosta directoare pe care cei doi au pacalito cu un contract de 100000 euro.

  38. raul Răspunde

    Coica acest Pinocchio de Satu-Mare a adus certuri si mizerie umana de cand este primar. Trebuie sa vina cineva capabil, un om serios si nu chelu Coica se rezolva.

  39. boby Răspunde

    Libidinosul Coica sa ne spuna de unde a avut bani pentru campania lui electorala.

  40. manuel Răspunde

    Chelu Kojak Pinocchio a primit bani din cer, ce credeti voi?

  41. roger Răspunde

    A meritat Coica cel frumos bani:uite cate a facut pentru el,pardon pentru Satu-Mare.

  42. nelu Răspunde

    Coica si grupul ne minte zilnic. Viva Coica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.