PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Contracepţia şi bolile cu transmitere sexuală

contraceptive-oraleMetodele de contracepţie care pot fi folosite la ora actuală sunt foarte variate. Câteva dintre acestea sunt extrem de eficiente, dar pot fi considerate prea incomode de unele persoane. Altele pot fi considerate periculoase pentru sănătate, datorită efectelor adverse pe care le pot produce. Unele se eliberează pe bază de prescripţie medicală la recomandarea medicului, iar altele se comercializează la liber (OTC). De aceea, toate aceste opţiuni trebuie discutate înainte cu medicul tău de familie sau ginecolog pentru a înţelege riscurile şi beneficiile metodei alese.

Ce este contracepţia?

Contracepţia înseamnă prevenirea sarcinii. Majoritatea cunosc ca metode de contracepţie anticoncepţionalele orale şi prezervativele, dar pe lângă acestea mai există şi altele. Pentru alegerea unei metode de contracepţie este important să discuţi cu medicul tău. Alegerea va depinde de starea ta de sănătate, dorinţa ta pentru protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală (BTS), a convingerilor şi preferinţelor personale. Desigur, atunci când se optează pentru o anumită metodă de contracepţie trebuie să ţii cont că aceasta are eficacitate maximă doar dacă se foloseşte corect.

Care metodă de contracepţie este potrivită pentru mine?

Tipul de metodă contraceptivă pe care o alegi depinde de nevoile tale. Unele persoane au nevoie doar de prevenirea sarcinii, în timp ce altele doresc să se protejeze împotriva BTS, cum ar fi: SIDA, chlamydia, HPV (virusul Papilloma uman), herpes, veruci genitale şi sifilis.

A spune “nu” la sex este o opţiune?

Da. Nici o metodă contraceptivă nu te protejează 100% împotriva sarcinii sau a BTS. Singura modalitate de a fii sigură că nu rămâi însărcinată sau nu te infectezi cu BTS este abstinenţa. Desigur, această metodă nu cred că este pe placul nimănui.

Metode de contracepţie de tip barieră

Metodele de tip barieră previn sarcina prin blocarea spermei/spermatozoizilor astfel încât aceasta să nu ajungă în uter. Acestea includ: diafragma, capacul de col uterin, buretele contraceptiv şi prezervativul. Metodele de tip barieră trebuie să fie utilizate la fiecare contact sexual.

Dacă se optează pentru diafragmă, capac de col uterin sau burete contraceptiv, femeia trebuie să meargă la ginecolog pentru introducerea lor. La unele femei, acestea pot produce infecţii ale tractului urinar sau pot provoca reacţii alergice.

Sunt prezervativele o alegere bună?

Da. Prezervativele nu sunt scumpe şi se găsesc uşor. Prezervativele pot fi combinate cu alte metode contraceptive. Acestea sunt o alegere bună în special dacă unul dintre parteneri are sau a avut relaţii sexuale cu alte persoane.

Dintre toate metodele de contracepţie de tip barieră, prezervativul oferă protecţie împotriva BTS. Folosind un spermicid concomitent cu prezervativul protecţia împotriva sarcinii este mult îmbunătăţită, dar protecţia împotriva BTS nu. Spermicidele care conţin nonoxinol pot cauza iritaţii genitale favorizând infecţiile cu BTS.

Prezervativele feminine nu sunt la fel de eficace ca prezervativul masculin, dar pot fi o alegere bună dacă nu se doreşte utilizarea prezervativului masculin.

Vă urăm o săptămână fără crize. Orice asemănare cu realitatea poate fi adevărată!

Reclamaţii ulterioare nu se primesc!
Dr. Sorin Nichita
sonichita2000@yahoo.com

 

Exit mobile version