PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Inna a închis Zilele Judeţului Satu Mare (FOTO& VIDEO)

Manifestările organizate cu ocazia Zilelor Judeţului Satu Mare s-au încheiat duminică seara cu un concert al îndrăgitei interprete Inna şi un foc de artificii.

La fel ca în primele două zile, şi duminică au avut loc o serie de concerte, însă momentul mult aşteptat a fost spre seară, când pe scenă a urcat Deepcentral iar mai apoi Inna.

Chiar dacă Inna a încurcat puţin oraşul Satu Mare cu Baia Mare, publicul care îi ştia toate versurile a iertat-o, mai ales că la final, la cererea fanilor, a cântat din nou piesa “Strigă”.

 Totuşi, după ce a primit flori de la preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi vicepreşedintele Mircea Govor, Inna şi-a cerut iertare pentru confuzie, spunând că este “mică şi nevinovată”. Inna a mărturisit că scena de la Satu Mare este una dintre cele mai frumoase şi bine organizate pe care a cântat vreodată în România.

După concertul acesteia a urmat un foc de articifii, care a încheiat cea de-a treia ediţie a Zilelor Judeţului Satu Mare.