După revenirea din concediu, Mircea Govor a ţinut să facă unele precizări în legătură cu anumite subiecte în care i s-a folosit numele.
“Olimpia a închiriat un spaţiu pe str. Retezatului nr. 23 ca să culce fotbaliştii sau pe cine vor ei. Nu sunt de acord cu acest mod de a folosi banii publici pentru odihnă şi tratament. Pentru competiţii şi activităţi sportive noi suntem deschişi. Dar dacă de astăzi nu se iau măsuri ca acel spaţiu să fie eliberat, să nu se plătească 10.000 de lei pe lună, ce mi se pare o jignire pentru banul public, eu voi propune sistarea finanţării pentru clubul Olimpia”, a delcarat Govor.
Vicepreşedintele a spus că nu este de acord nici cu achiziţionarea stadionului Someşul.
“Eu personal şi cei cu care sunt în Consiliul Judeţean, colegii mei din PSD, nu am susţinut niciodată cumpărarea stadionului Someşul din bani publici. Martor mi-e doamna Mărginean, cu care m-am întâlnit pe scări şi i-am zis că nu susţin acest lucru, dl. preşedinte şi dl. vicepreşedinte. Le-am spus că nu sunt de acord ca din bani publici să se cumpere stadionul Someşul. Dacă cineva vrea să-l cumpere, să-l cumpere pe bani privaţi, aia nu ne interesează pe noi”, a spus Govor.
De asemenea, Mircea Govor a cerut explicaţii cu privire la organigrama clubului.
“Vreau în cel mai scurt timp să văd organigrama clubului că am înţeles că sunt mai mulţi cu mapa decât cu sapa, asta însemnând că sunt mai mulţi oficiali decât fotbalişti. Deci dacă nu clarificăm şi lucrurile astea eu nu o să mai susţin astfel de lucruri, eu sunt total pentru fotbal, pentru sportul sătmărean, dar trebuie să clarificăm lucrurile”, a adăugat vicepreşedintele.
El a ţinut să precizeze că nu este de acord să se folosească banii publici “pentru distracţie şi tratament”.