Serviciul de Ambulanță Satu Mare recomadă populaţiei să ia în vedere următoarele măsuri de protecţie împotriva caniculei care poate genera și alte victime în rândul populaţiei:
• Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
• Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
• Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute
• Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
• Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
• Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;
• Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
• Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cudizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.
• Persoanele care sufera de anumite afectiuni isi vor continua tratamentul conform indicatiilor medicului. Este foarte util ca in aceste perioade, persoanele cu afectiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune sa consulte medicul curant in vederea adaptarii schemei terapeutice la conditiile existente.
Sursa: Serviciul de Ambulanță Satu Mare