”Până acum Jandarmeria și ANAF-ul nu aveau dreptul să constate sau să aplice sancțiuni pe linie de pază în domeniul silvic ci doar personalul Poliției și Ocolul Silvic. Iată că după 8 ani au reprimit acest drept, pentru noi este un ajutor foarte mare pentru că avem multe controale. Acest drept îl au și polițiștii de frontieră care până acum opreau mașini în vamă și ne chemau pe noi pentru constatări”, a declarat consilierul juridic Gheorghe Filip.
Responsabilul cu paza și protecția pădurilor, Oșan Cosmin, a adăugat că această reglementare adusă odată cu modificarea codului silvic va fi valabilă în cel mai scurt timp după ce se va modifica și Legea 171 din 2010, privind constatarea contravenților silvice, unde va trebui să se specifice aceste noi prevederi. Prin urmare, doar după modificarea acestei legi, jandarmii, polițiștii de frontieră și ANAF-ul vor putea sancționa acele persoane implicate în tăieri ilegale.
Conducerea Direcției Silvice Satu Mare a mai anuțat că în ceea ce privește exploatarea masei lemnoase, cu noul cod silvic, aceasta se face doar de operatori economici atestați de către comisia de atestare, care funcțonează în cadrul asociației patronale și profesionale din domeniul forestier recunoscută la nivel forestier. Pe de altă parte, fac excepție de la prevederi, proprietarii de fond forestier, persoane fizice, care pot exploata fără atestare, din proprietatea lor, un volum de până la 20 m cubi/an, în condiții legale.
O altă noutate adusă în codul civic și menționată de directorul Direcției Silvice Satu Mare, Șter Sever, este că proprietarii care au până la 10 ha de pădure nu sunt obligați să facă amenajamentul silvic, dar dacă îl fac cheltuielile vor fi suportate de către stat și va fi în avantajul lor.