PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

”Satu Mare în epoca de aur”, prima expoziție dedicată comunismului după 1989

Muzeul Comunismului (15)Muzeul de Artă Satu Mare a fost astăzi gazda unei expoziții dedicată regimului comunist din România denumită simbolic ”Satu Mare în epoca de aur”. Expoziția aduce în faţa sătmărenilor crâmpeie din perioada istorică în care statul român s-a aflat sub dominaţia unui regim unic, ce şi-a impus ideologia în toate sferele vieţii politice şi sociale din ţară.

Deschiderea oficială a fost făcută de către directorul Muzeului Județean Satu Mare, Felician Pop în prezența președintelui Consiliului Județean, Adrian Ștef și a celor care s-au implicat ca acestă expoziție să fie realizată.

Este prima expoziție oraganizată la noi în Satu Mare după 1989, în care vorbim despre trecutul nu foarte îndepărtat, o expoziție intitulată ”Satu Mare în epoca de aur” și ia va fi urmată de un Muzeu al comunismului sătmărean, mult mai amplu. Am considerat că este necesar ca tânăra generație să vadă și să înțeleagă ce a însemnat acea perioadă de comunism”, a declarat Felician Pop.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef a precizat că într-adevăr este important ca tânăra generație să cunoască istoria trecutului și aceea perioadă comunistă, în care susține el, nu ar mai vrea să se întoarcă, dând exemplu că nu era apă caldă, curent iar în alimentară rafturile erau goale și primeai doar cu porția anumite alimente.

În cadru expoziției se regăsesc tablouri ce înfăţişează cuplul dictatorial Ceauşescu, steaguri ale perioadei, ziare, lucrări omagiale, insigne, tablouri, îmbrăcăminte, scaunul original al Mariei Bradea precum şi alte obiecte ce îşi găsesc corespondentul în perioada regimului comunist.

Sătmărenii sunt invitaţi să surprindă fragmente din cotidianul regimului comunist, de la mijloace de propagandă, la aspecte ce ţin de cultul personalităţii şi până la imagini reprezentative din perioada comunistă a judeţului.

Exit mobile version