Potrivit acesteia, Serviciul de Ambulanță Satu Mare are în total opt medici care nu ar mai face față și pentru acest compartiment nou înființat, fapt pentru care face un apel tuturor medicilor din județ. Serviciul de Ambulanța are acum în dotare mașini dar nu are cine să lucreze pe ele. Gabriela Opriș vrea o a doua linie de gardă care poate să asigure consultațiile de urgență la domiciliu.
”Conform ordinului ministrului, medicii de familie, medicii de medicină internă și medici pediatri pot să vină la Serviciul de Ambulanță și să facă gărzi pe mașinile noastre, care, pot să vă spun, că stau de șase ani. Le-am scos din bălării și stăm și ne uităm la ele pentru că nu avem ce să facem cu ele. Eu nu cred că din 2000 de medici câți sunt în județ nu ar putea să vină să lucreze la Ambulanță. Noi avem 10 medici, din care doi nu lucrează și am rămas cu opt. Deci nu fac față și pentru linia a doua de gardă, și să asigure aceste consultări la domiciliu”, a afirmat Gabriela Opriș.
Mai mult, directoarea a afirmat că ”dacă am mai avea măcar tura a doua, care să meargă la aceste solicitări, am descongestiona foarte tare non-urgențele și ar putea să meargă echipajele la solicitările care chiar sunt urgențe. Mor oameni cu zile pentru că noi mergem la o mușcătură de căpușă de trei zile în Homorod și pentru o tăietură de unghie care s-a făcut acum două săptămâni. Am decongestiona cu 30% din totalul solicitărilor dacă am avea acești medici”.
Doctorii de medicină generală care ar veni să lucreze în cadrul Serviciului de Ambulanță ar primi 84 de lei net pentru 12 ore pe zi, iar pentru zilele de sâmbătă și duminică ar încasa 120 de lei. Medicii specialiști ar încasa 108 lei/zi lucrătoare, iar zilele din week-end sunt plătite cu 150 de lei. Un medic primar primește în zilele normale 120 de lei, iar pentru zilele de week-end 160 de lei/zi.