PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Din Champions League în liga a II-a din Ungaria. Ervin Zsiga a semnat cu Balmazujvaros FC

Ervin Zsiga

Ervin Zsiga

Mijlocaşul sătmărean Ervin Zsiga a semnat un contract cu o echipă din liga a II-a din Ungaria, conform transfermarkt şi siteul oficial al grupării maghiare. În ultimul sezon, Zsiga a jucat la AFC Fortuna Poiana Câmpina, fiind cedat de Olimpia în luna iulie a anului trecut. Fotbalist cu o ascensiune uimitoare, în vara lui 2012, este transferat de la  Olimpia Satu Mare la SC Vaslui, iar Porumboiu îl anunţa drept urmaşul lui Sânmărtean. “Ţineţi minte numele ăsta”, anunţa patronul vasluian pe posturile TV. Transferat la pachet cu Valter Heil la echipa din Moldova, tot Porumboiu l-a dat afară după doar 8 luni. Oficial, mijlocaşul şi-a reziliat contractul cu formaţia vasluiană, pe cale amiabilă, nu înainte de a juca în turul III preliminar al celei mai prestigioase competiţii europene inter-cluburi, Champions League.

Născut în 1991, Ervin Zsiga joacă pe postul de mijlocaş stânga şi a evoluat, până să ajungă la Vaslui, la Olimpia Satu Mare. Golgheter al echipei sătmărene, micuţul mijlocaş de bandă era în vizorul celor de la Dinamo Bucureşti, înaintea transferului la Vaslui. Bucureştenii şi-au exprimat interesul pentru aducerea lui la echipa a doua, de unde avea să forţeze avansarea la prima echipă. Prestaţia sa intr-un amical cu Dinamo, care a avut loc în 2012 pe stadionul Olimpia, i-a determinat pe „câini” să il ia în calcul chiar pentru echipa mare.

De atunci şi până în 2015, lucrurile s-au aschimbat dramatic în ceea ce îl priveşte pe fostul număr 10 de la Olimpia. Cu AFC Fortuna Poiana Câmpina intrată în insolvenţă şi neînscrisă în Liga a II-a, Ervin Zsiga a încercat o revenire la Satu Mare, dar acest lucru nu s-a mai concretizat. Ajuns la 24 de ani, sătmăreanul cu dublă cetăţenie, română şi maghiară, a decis să-şi încerce norocul în Ungaria. S-a înţeles cu o echipă din liga a II-a, Balmazujvaros FC şi aşteaptă debutul campionatului.

Balmazujvaros este un oraş mic, de 18.000 de locuitori, iar primul club de fotbal din localitate a fost fondat în 1912, sub numele de KS Balmazujvaros. După o perioadă lungă de schimbări ale denumirii şi restructurări, în 1996 s-a înfiinţat Balmazujvaros FC, club care activează şi astăzi în liga a II-a, fiind deţinut 100% de municipalitate. În ciudat unui buget considerat mic în liga secundă din ţara vecină, Balmazujvaros vrea să atace promovarea sezonul acesta.

Exit mobile version