Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

FDG Satu Mare salută decizia CNDC prin care a fost sancționat Dorel Coica

ressler-stefan-micForumul Democrat al Germanilor din județul Satu Mare salută hotărârea nr. 211 din 29.04.2015 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, comunicat în 01.07.2015, prin care s-a constatat existența unei fapte contravenționale, discriminatorii privind enunțurile făcute de Primarul Municipiului Satu Mare într-o emisiune televizată, în cadrul căreia domnul Coica Costel Dorel l-a catalogat pe Președintele României ca ar avea o „mutră de nazist”.

Prin decizia Consiliului s-a constat existența faptelor reclamate, s-a dispus sancționarea domnului Coica cu avertisment, colegiul director recomandă domnului Primar să își revizuiească limbajul folosit în intervențiile publice și obligarea dânsului la publicarea unui rezumat a hotărârii în mass media.

Considerăm că această decizie vine să sublinieze încă odată importanța unui limbaj civilizat și calm, unei comunicări bazate pe respect și decență. Suntem convinși că într-un județ și implicit în municipiul Satu Mare, care este caracterizat prin multiculturalism și conviețuire pașnică a mai multor minorități un astfel de limbaj nu poate fi tolerat.

Atitudinea avută de domnul Primar este în mică parte de înțeles, deoarece aflat în campanie electorală a făcut aceste afirmații cuprins de emoția unei competiții electorale, însă ce este mai important din punctul nostru de vedere este faptul că astfel de afirmații necugetate nu pot să se repete în viitor.

Cu deosebită considerație

 Vicepreședinte FDG Satu Mare, Ressler Stefan

15 comentarii

  1. luminita Răspunde

    Mars la gara, ungur prost

  2. frankenstein Răspunde

    adevarul e ca-i supara mai are daca zicea ca are fata de evreu. Pe de alta parte tot mai bine decat față de shrek, nu?

  3. Andrei Răspunde

    coica e obisnuit cu tuciurii din oltenia si cei ca el cu fata de bijnitar.

    • Emilia Vancea Răspunde

      Domnilor,dupa cate vad eu , unii dintre cetatenii acestui oras nu sunt obisnuiti cu binele. Da pe timpul caruia primar ati mai vazut dumneavoastra piete modernizare,strazi asfaltate, blocuri reabilitate ….? Locuiesc in acest oras de 26 de ani dar pana acum eu nu am vazut asa ceva! Multumim domnului Coica ca se gandeste si la noi, cei care locuim in acest oras frumos!

  4. Traian Vuia Răspunde

    Dragă “Luminiţa” !
    Dacă suferi de şovinism , şi nu poţi trăi alături de germani şi cu cei de naţionalitatea. maghiară, ar fi bine să iei tu cirecţia “la gară”.!?i……..
    La Satu Mare mult timp vom trăi împreuna români, germani şi maghiari în. pace şi prietenie !

    • Pop Ioan Răspunde

      …si nu uita sa duci si pasaportul cu tine pt ca pe Carpati poate vei avea nevoie el.

  5. Satmarean Răspunde

    Gunoiu asta de primar nu stie doar sa fie arogant cu fata aia de oltean prost..Mucles shrek,sa te manance DNA’ul

    • radu. Răspunde

      Nu conteaza ca e oltean ,moldovean sau ardelean.Conteaza ca de cand este el primar orasul a suferit foarte multe schimbari in bine. Coica ,cel mai bun primar !

  6. Rageagainstthesnobs Răspunde

    “luminita” (sau cum te-o fi chemand) – imi voi cita un fost profesor de educatie fizica: “auzi tu panarama, du-te-n baie, da-ti doua palme, baga capu-n buda, trage apa si iesi in mo… ma… in statia de epurare”
    Daca vrei iti scriu si-n maghiara, germana, sau alte vreo 10 limbi in casul in care luminita arsa din capul tau inutil n-a percutat mesajul transmis.

  7. nationalist convins Răspunde

    1. Statul Roman nu are nevoie de minoritati.
    2. minoritatile au nevoie de Statul Roman.
    3. cui nu ii convine “MARS DE UNDE VENITI”
    4. minoritatile au drepturi, majoritatea NU (si tot voi [minoritatile] va considerati nedreptatiti si exclusi?)

    • Norick Răspunde

      Daca citesc bine punctul 3,enumerat de catre tine,atunci : “MARS INAPOI IN CODRU’ “de unde ai venit…

  8. satmarean. Răspunde

    Daca traim in armonie unii cu altii atunci de ce nu vedem si faptele bune facute de primarul orasului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.