PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FDG Satu Mare salută decizia CNDC prin care a fost sancționat Dorel Coica

Forumul Democrat al Germanilor din județul Satu Mare salută hotărârea nr. 211 din 29.04.2015 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, comunicat în 01.07.2015, prin care s-a constatat existența unei fapte contravenționale, discriminatorii privind enunțurile făcute de Primarul Municipiului Satu Mare într-o emisiune televizată, în cadrul căreia domnul Coica Costel Dorel l-a catalogat pe Președintele României ca ar avea o „mutră de nazist”.

Prin decizia Consiliului s-a constat existența faptelor reclamate, s-a dispus sancționarea domnului Coica cu avertisment, colegiul director recomandă domnului Primar să își revizuiească limbajul folosit în intervențiile publice și obligarea dânsului la publicarea unui rezumat a hotărârii în mass media.

Considerăm că această decizie vine să sublinieze încă odată importanța unui limbaj civilizat și calm, unei comunicări bazate pe respect și decență. Suntem convinși că într-un județ și implicit în municipiul Satu Mare, care este caracterizat prin multiculturalism și conviețuire pașnică a mai multor minorități un astfel de limbaj nu poate fi tolerat.

Atitudinea avută de domnul Primar este în mică parte de înțeles, deoarece aflat în campanie electorală a făcut aceste afirmații cuprins de emoția unei competiții electorale, însă ce este mai important din punctul nostru de vedere este faptul că astfel de afirmații necugetate nu pot să se repete în viitor.

Cu deosebită considerație

 Vicepreședinte FDG Satu Mare, Ressler Stefan