UPDATE: Polițiștii au constatat că șoferul care a provocat accidentul în Gherța Mică, soldat cu decesul unui tânăr și alți doi în stare gravă, nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice, având permisul suspendat.
Redăm comunicatul IPJ:
La data de 13 august 2015, ora 19.15, pe DJ 109L, în localitatea Gherţa Mică, judeţul Satu Mare, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane.
Poliţiştii rutieri negreşteni au intervenit la faţa locului şi au stabilit că un tânăr în vârstă de 25 de ani, a condus autoturismul marca BMW, iar pe fondul conducerii imprudențe a intrat în coliziune cu un cap de pod, aflat pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare.
În urma impactului a rezultat decesul unui tânăr în vârstă de 26 de ani, rănirea gravă a doi tineri de 20 şi respectiv 27 de ani, toţi pasageri în autoturism, şi a conducătorului auto Vasile Ş. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, Vasile Ş. nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, având permisul suspendat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Un tânăr de 25 de ani a decedat joi seara într-un accident rutier petrecut pe strada principală din Gherţa Mică.
Conform primelor informaţii, un BMW care se deplasa cu viteză mare, în care se aflau patru persoane, s-a izbit de un cap de pod.
În urma impactului mai multe victime au rămas încarcerate fiind nevoie de intervenţia echipajului de la pompieri.
În autoturism erau patru tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 28 de ani. Unul dintre ei a decedat pe loc iar trei au suferit răni grave.
Vom reveni cu detalii.