Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, pe fondul unor neînţelegeri personale, Ioan P. i-ar fi aplicat soţiei sale, lovituri cu palmele în zona feţei. În acest caz nu a fost necesară, intervenţia personalului medical.
Ieri, la ora 22.05, oamenii legii au fost sesizaţi prin apelul naţional unic de urgenţă 112, despre faptul că pe raza localităţii Stâna, are loc un scandal.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă patrula format din poliţist şi jandarm, care au stabilit că pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri, între mai multe persoane a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia, Romeo S., i-ar fi aplicat lui Florin G. o lovitură cu un obiect contondent, la nivelul capului.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare, însă nu a fost necesară rămânerea sub supraveghere medicală.
Duminică, la ora 22.24 poliţiştii Secţiei Negreşti Oaş, au fost sesizaţi prin SNUAU 112, despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi fost agresată pe raza localităţii Oraşu Nou, judeţul Satu Mare.
La faţa locului oamenii legii au stabilit că pe fondul consumului de alcool, între mai multe persoane a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia Augustin V. ar fi fost lovit cu un obiect dur în zona capului, de către un tânăr în vârstă de 20 de ani.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş, pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare, însă nu s-a impus rămânerea sub supraveghere medicală.
În toate situaţiile menţionate anterior au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Sursa: IPJ Satu Mare