Astfel, în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, este instituită interzicerea temporară a circulaţiei vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe drumurile naţionale şi autostrăzile din judeţele afectate din zonele mai sus menţionate, cu excepţia:
– transporturilor de persoane;
– transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală;
– vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
– transporturi funerare;
– transporturi poştale;
– transporturi de echipamente de prim ajutor;
– transporturi pentru distribuire de carburanţi;
– transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
– transporturi pentru tractări vehicule avariate;
– transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
– transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
– transporturi apă îmbuteliată;
– transporturi produse provenite din exploatări agricole.
Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din
cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformaţii majore ireversibile cu
pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere. Măsura va fi dusă la îndeplinire de către Compania
Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA cu sprijinul organelor de Poliţie
Rutieră.
Sursa: CNADNR SA