Între anii 2013- 2014, pe vremea când era al doilea om din Inspectoratul Judeţean de Poliţie, chestorul Ioan Liviu a beneficiat de lucrări de reparaţii la o casă a socrului ofiţerului în valoare de circa 17.000 de lei.
În mai 2014, chestorul a mers la un control medical în Ungaria, investigaţii pentru care afaceristul a scos din nou bani din buzunar. Adjunctul IPJ Satu Mare şi-a făcut şi reparaţiile la maşină cu banii omului de afaceri şi chiar a luat de la farmacia soţiei acestuia medicamente fară ca să le plătească. Acum, pentru aceste favoruri, Ioan Liviu Tăut, Ioan Şaitoş şi Atilla Csongor Tarr au fost trimişi în judecată pentru dare şi luare de mită şi favorizarea infractorului.
”În acest sens, la data de 20.02.2014, inc. TĂUT LIVIU s-a întâlnit cu inc. TARR ATTILA CSONGOR în biroul situat în aflat în sediul farmaciei aparținând SC FARMA CENTER SRL SATU MARE, localizat pe str. Corvinilor din mun.Satu Mare, ocazie cu care ofițerul de poliție, care cunoștea conținutul sesizării, i-a dezvăluit omului de afaceri că dosarul 244/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a avut ca punct de pornire o notă informativă trimisă de S.R.I. către unitatea respectivă de parchet, iar procurorul de caz s-a sesizat din oficiu față de TARR ATTILA CSONGOR, respectiv Tarr Melinda, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în baza acelui document. În continuare, inculpatul TĂUT LIVIU îi transmite interlocutorului său că va discuta cu polițistul ce instrumentează acel dosar, și anume cu inculpatul ȘAITOȘ IOAN, cu privire la dosarul penal, asigurându-l totodată pe TARR ATTILA CSONGOR că polițistul respectiv va face un referat prin care va formula o propunere o soluție favorabilă soților Tarr (”de aicea merg la Parchet cu referate-n dosar”), , TARR ATTILA CSONGOR replicându-i că nu mai are la cine să apeleze pentru ca acesta, respectiv soția sa, să scape de răspunderea penală, cu excepția interlocutorului său : ”Acuma numa’ tu, dar dacă…Nu mai am la cine!”.
De asemenea, din discuție rezultă că inc. TARR ATTILA CSONGOR cunoștea în detaliu conținutul procesului verbal de sesizare din oficiu din dosarul mai sus amintit, în contextul în care la acea dată nu fusese întocmit nici un act de cercetare în acel dosar, fără ca inculpatul TĂUT LIVIU să se arate surprins de acest lucru, dovadă că între aceștia fuseseră purtate anterior și alte discuții în legătură cu existența dosarului penal, respectiv al conținutului procesului verbal se sesizare din oficiu. În continuare, TARR ATTILA CSONGOR i-a prezentat partenerului său de discuție ce documente justificative urmează să prezinte polițistului de caz cu ocazia audierii sale viitoare, din care să rezulte că nu a săvârșit fapta de evaziune fiscală, spunându-i totodată ce declarații urmează să dea în cauză, explicații pe care TĂUT LIVIU le-a considerat extrem de convingătoare, dându-i astfel de înțeles ce soluție urmează a fi propusă în cauză, exprimându-și totodată indignarea cu privire la sesizarea pe care S.R.I. ar fi trimis-o parchetului:
”Tarr Csongor: – Asta și asta… Ce mi-o cerut ăsta… Contractul…îs farmacii, contractul ăsta… trebe clauzele ale lor și actu’ adițional unde scrie că … produsele au fost…(neinteligibil-n.n.) și la prețuri neconvenite. Aicea nu poa’ să-ți aducă medicamente numai’ medicamentele care nu-s cu regim special.
Să nu mai facem plasamente, nu știu ce, iar restul, restul numai ei pot. Și autorizație. Cine are autorizație poate să aducă. Da’ asta… asta imediat o să vezi despre ce… După aia îmi cere Farma Center contract din 01.04.2009 Farmacenter – Tarr Const. Tarr Const… Am încă un contract din 01.01, Tarr Const -Farma Center pe mașina Range Rover-ul cu care o umblat Meli.
Tăut Liviu: – Îhî.
Tarr Csongor: – Unde scrie…. Hâmmm, hâmmm, hâmmm, prețul chiriei este de 13.400 de lei pe lună, impozit autoturism, asigurare obligatorie, asigurare de CASCO, întreținerea stării tehnice, service-urile, respectiv reparațiile necesare.
Deci, tot, tot, tot, Tarr Const, că el îi proprietar, el pune la dispoziție mașina. E un preț corect , că numai’ impozitul e pe mașina asta trei mii și ceva, asigurarea obligatorie… adică asigurarea cu CASCO e 4.000 de euro pe an… Deci… Făcut la avocat, îi înregistrat și la avocat, nu-i acum că vorbim.
Tăut Liviu: – Da, da, da.
Tarr Csongor: – Toate astea îs înregistrate și la avocat, îi făcut așa cum contabila atuncea mi-o cerut. Deci, asta-i aicea. Am alt contract….
Tăut Liviu: – Ăsta-i din 01.04 ?
Tarr Csongor: – Asta-i din 01.04.
Tăut Liviu: – Da, am înțeles.
Tarr Csongor: – Tarr Const și Farma Center pentru a merge la Cluj. Prețul unei livrări între Satu Mare și Cluj este de 684 de lei, factura se face, este emisă pe bază de confirmare de cont, foi de parcurs. Și clauze… cel care o făcut clauza.
Dar din contractul, ăsta o să-ți arăt imediat, că foarte puțină este factura.
Numai’ el crede că tot, tot, tot… tot, toată valoarea asta este. După aia am încă un contract din luna a…
Tăut Liviu: – A VII-a.
Tarr Csongor: – Din 2010.07, pe spațiul cum îi farmacia din 17. Ăla-i a lui Tarr Const, farmacia îi închiriată cu 3.200 de euro și farmacia în sine, spațiul respectiv în sine…
Aicea am un… am și un desen să înțelegi despre ce-i vorba. Ăstea-s ambele spații, asta-i farmacia 150 de metri pătrați, ăăă și a fost închiriat pentru ”Alpha Bank” înainte, 150 de metri pătrați cu 4.115 euro.
Deci, eu am dat mai ieftin. Și la ”Alpha Bank” pentru 4.100 de euro el și-o și re, re, reamenajat, el o pus la punct, Farma Center-ul o pus mobilier numai’, că de la climă, la geam, la încălzire n-o fost nimica. Tot o fost așa… Deci, dacă… Și cine va spune că 3.200 îi mult… Auzi, frate!
Tăut Liviu: – Da, da, îi corect!
Tarr Csongor: – Și pe toată durata…Pentru toată durata asta 2009-2013 ambele firme au fost împreună.
Deci, nu că am furat dintr-una și am băgat, cealălalt a încasat. Nu! 16% îi și aicea 16% îi și acolo. Deci, nu poate să mă acuze că am făcut intenționat că cu unul l-am aprobat și celălalt l-am curățat.
Și în 2010 mai am încă un contract din 2012 luna 07, pe spațiul celălalt unde-s doctorii. Aicea numai’ 800 de euro am băgat că n-am putut să dau mai, mai scump la doctori. Și să nu meargă farmacia în pierdere dar nici să nu-mi stea gol spațiul, am făcut-o la 800. Dar și acesta l-am avut la 3.000 și ceva de euro la, la, la Alpha Bank… la Pireus.
Tăut Liviu: – Da.
Tarr Csongor: – Deci, pot să-i demonstrez că nu-i… nu-i problemă. Aicea-s fișele cu care cerem…
Tăut Liviu: – Fișă Tarr Const.
Tarr Csongor: – Fișă Tarr Const.
Tăut Liviu: – Din 2009-2013.
Tarr Csongor: – Mergem din 2009. Din 2009 chirie auto, ăla cu Range Rover-ul, îi 59.500, îs două chirii, aicea scrie chirie auto, chirie auto și după aia este transport 68.372 de lei. Nu-i specificat cu care mașină, nu-i specificat. El, chiria auto ăsta și practic tot cu mașina aia face transport… merge…merge la discuții, merge la, la, la, orice, în Cluj, mă duc eu cu ea, mă vezi cu ea… Deci… deci, 68.000, plus… Și așa are pe facturi, vezi? Transport Cluj-Satu Mare conform contractelor noiembrie 2009.
Și unde este… este chirtia auto, chirie auto este. Chirie auto SM 04 TAR. Toate plătite prin bancă, tot, tot, tot. Asta-i una, 2009. 2010 are chirie spațiu 101.000 de lei deja, că atunci o venit chiria și de-acolo diferența-i transport, aicea este transport, transport, transport și când deja o venit chiria spațiu, chiria spațiu, așa îs pe numere împărțite. O fost mașina la ea, dacă nu facturez mașina atunci face, fac ilegalitate că cum i-am dat mașina!
Tăut Liviu: – Corect!
Tarr Csongor: – Deci, cum umblă ea cu mașina lui Tarr Const cu…. E la mine-i în cheltuială, îi tot, tot, tot. Deci, 139 cu 68.
Tăut Liviu: – Bun și drumurile de Satu Mare-Cluj, îs evidențiate cu foi de parcurs cu…?
Tarr Csongor: – Nu fac. Nu, că eu să-mi scriu foaie pe mașina mea îi absurd.
Tăut Liviu: – Da, da.
Tarr Csongor: – Na, acum asta… Pot să fac, dar nu.
Tăut Liviu: – A, nu, nici n-are rost să faci! Nu.
Tarr Csongor: – La mine eu să fac! Și din 2011 deja numai’ chirie spațiu este.
Tăut Liviu: – Îhî. Da. Ăăă, ei când aduceau…. Când aduceau medicamente, ce documente îți lăsau?
Tarr Csongor: – Aviz.
Tăut Liviu: – Avize?
Tarr Csongor: – Avize sau facturi. Dacă… dacă nu factura, aviz.
Tăut Liviu: – Da.
Tarr Csongor: – Actu’ adițional îi și la ei, care îi la mine.
Tăut Liviu: – Îhî.
Tarr Csongor: – Este și la ei nu numai la mine.
Tăut Liviu: – Corect!
Tarr Csongor: – Deci, este și la ei. Și după aia iarăși aicea deja îs două chirii, 2013, două chirii, după aia… De aia am lăsat chiria că o intrat mașina lui Meli, că ăsta ni, ca să… Și are altă chirie. Pe contabilitate tot are chirie auto.
Tăut Liviu: – Da, da.
Tarr Csongor: – Dar din Germania, nu… nu de la Tarr Const. Fișa îi Tarr… îi Farma Center, aicea este toate fișele înapoi ce cere…
Tăut Liviu: – 2009-2010.
Tarr Csongor: – Care pușcă, îi identic cu, cu alealalte.
Tăut Liviu: – Da. Deci…
Tarr Csongor: – Și cu farmacia cealaltă…
Tăut Liviu: – Din Livada?
Tarr Csongor: – Din Livada… Stai așa… Da, îi un gard de beton… Beton… acolo-i casa…
Tăut Liviu: – Îhî.
Tarr Csongor: – Nici nu-l cunosc pe om, habar n-am, că-i mic sau îi mare. Ăsta… și pe 2012 și pe 2013. Pe 2013… 369 de lei.
Tăut Liviu: – Da.
Tarr Csongor: – Deci, clar, că ei au crezut că nu știu ce fac eu! Nu știu de unde suflă vântul?!
Tăut Liviu: – De la Crișan. (n.n. se referă la Crișan Mircea, șef serviciu Inspecția Fiscală din cadrul A.J.F.P. Satu Mare)
Tarr Csongor: – Hâmm?
Tăut Liviu: – Crișan.
Tarr Csongor: – Da? Sau…
Tăut Liviu: – Crișan, clar! Crișan, clar….. Crișan o făcut notă pentru SRI și SRI-ul o informat.
Tarr Csongor: – Sau?
Tăut Liviu: – Nici un sau! Crișan! Și SRI-ul o informat Parchetul la București (?)
Tarr Csongor: – Îhî. Sau, m-am gândit încă că au fost verificate toate farmaciile. Crișan… se știe că o dat…
Tăut Liviu: – … Neinteligibil-n.n.
Tarr Csongor: – Acum merge mai departe că o declarat el cum o fost. Nu zic, nimica, am înțeles că este numa’ nu înțeleg ce vor ! Și ce se va întâmpla mai departe ?
Tăut Liviu: – Aicea merg la Parchet cu referate-n dosar.
Tarr Csongor: – Îhî. Arpi zice…
Tăut Liviu: – Măi, tre’ să treci și prin asta, ce-i! Ție cine ți-o zis? Arpi sau cine ți-o zis? Cu cât crești mai mare cu atâta ai mai mulți care pot să sape la temelie.
Tarr Csongor: – Aha.
Tăut Liviu: – Deci trebuie să te obișnuiești că ești tânăr, măi! Pân’ la pensie mai ai mult! (râde-n.n.)
Tarr Csongor: – Și cu scula aia când am luat-o atuncea….(neinteligibil-n.n.) cinci milioane… (vorbește în șoaptă-n.n.) Ce-o zis! Înțelegi? Deci, o gândit că ce sumă mare, știi?
Tăut Liviu: – Da, da.
Tarr Csongor: – La momeală. Nu pot altfel să trăiesc.
Tăut Liviu: – Îhî.
Tarr Csongor: – Mi-o zis și Păcurar(?) Și el, și el, și el…. Păcuraru….(neinteligibil-n.n.) nu știu ce….nici nu discut!
Tăut Liviu: – Da…
Tarr Csongor: – Că o fost o încercare de… de făcătură, din păcate. Nu pot altfel s-o gândesc. Știi?
Tăut Liviu: – Îhî.
Tarr Csongor: – Și am luat-o pe bune, tot, tot, tot. Deci, o luat… și mai mult… Fix în același…(neinteligibil-n.n.) Înțelegi?
Tăut Liviu: – Eu am căutat să mai…. Acuma fiecare cu meseria lui.
Tarr Csongor: – Dar…
Tăut Liviu: – Dar se va clarifica și viața merge înainte.
Tarr Csongor: – Se schimbă, sper! Acuma numa’ tu, dar dacă…Nu mai am la cine!
Tăut Liviu: – Da… Auzi, din păcate nu-i normal ce se întâmplă în România asta! Nu-i normal!
Tarr Csongor: – Ne certăm pe nimica.
Tăut Liviu: – Exact!
Tarr Csongor: – Că cine să fie ministru și cine să fie… Niște ambiții! Se va…la beci, pe bună dreptate sau nu dă totuși cum o fost. Prim-ministrul… Prim-ministrul României… a greșit așa, dar ne-o… ne-o reprezentat…
Tăut Liviu: – Da.
Tarr Csongor: – Dar totuși ne-o reprezentat și ne-o… Dă-i cu nepărăsirea casei, dă-i… Nu știu…
Tăut Liviu: – Dar nu așa.
Tarr Csongor: – Nu… !
Tăut Liviu: – Exact.
Tarr Csongor: – No, sincer!
Tăut Liviu: – Nu, dar noi suntem cunoscuți că să ne omorâm conducătorii!
Tarr Csongor: – Ăsta-i… omu-i corect?! Nu-i voie, nu-i voie! Nu că mi-a fost simpatic mie omul ăla, deloc ! Dar… dar ne-a reprezentat nu puțin timp și nu-i… nu-i corect ! Nu-i corect ! Ș-atunci răzbunarea asta până unde se…
Tăut Liviu: – Se… continuă. Nu? Se continuă.
Tarr Csongor: – Păi, dacă au mușcat în mine, ce să aștepți…
Tăut Liviu: – Astăzi eu pe tine, mâine tu pe mine…
Tarr Csongor: – Deci, ce să aștepți, dacă tu muști, mă mușcă și alții! Cum se apără câinele care… care-i mușcat? Merge și mușcă și el.
Tăut Liviu: – Mușcă și el.
Tarr Csongor: – Pe unde apucă.
Tăut Liviu: – Pe unu mai slab de….
Tarr Csongor: – Eu nu înțeleg de unde o avut ei contractele astea?! Îi contract comercial între două firme private!.
Tăut Liviu: – Păi, tu de la Finanțe n-ai avut control? N-ai mers cu …?
Tarr Csongor: – …(neinteligibil-n.n.) N-au pe cine să… Hâmmm! Dar, cum zici și tu, trebe să trecem, cum adică, adică îi… că nu prea….
Tăut Liviu: – E un disconfort psihic.
Tarr Csongor: – Îhî. Și toată lumea pornește….București-ul! Că el n-o avut….! El o zis că o gândit…
Tăut Liviu: – Și-o imaginat. Da, lasă că se clarifică și…
…………………………………………………………………………………………
Tăut Liviu: – Csongor, mergem? (Se exprimă în limba maghiară-n.n.)
Tarr Csongor: – Mergem. Bea….
Tăut Liviu: – Ooo, gata, nu mai… nu mai beau. Mersi. Ăăă, ce-o zis Șaitoș, când….?
Tarr Csongor: – Să-l sun.
Tăut Liviu: – Să-l suni. No, las că o să vorbesc și eu cu el. Că putem s-o și mai lungim, dar eu zic și să scăpăm odată de…
Tarr Csongor: – Da.
Tăut Liviu: – Înțelegi?
Tarr Csongor: – …. (neinteligibil-n.n.) că mașina.
Tăut Liviu: – Nu știu dacă astăzi, mâine…? Mai ai chef ? Sau îl suni pe… ? Când ai chef?
Tarr Csongor: – Da-l sun eu și în seara asta dacă… Să se simtă și el.
Tăut Liviu: – Băgat în seamă.
Tarr Csongor: – Îhî.
Tăut Liviu: – Îhî.
Tarr Csongor: – Știi? Că, când am ieșit de la el, că eu intenționat nici nu l-am… le-am urat o zi faină.
Și mi-o zis că îl interesează ceva, așa, că mai are și una și alta (n.n. se referă la faptul că inc. ȘAITOȘ IOAN i-ar fi pretins unele foloase materiale) și am ieșit afară și imediat o venit Mircea. ”Mircea, am o problemă mare!” Ș-atuncea….Ooo, stați liniștit că…!” Și o stat un pic, știa el poate relația, dar nu știa chiar așa.
Tăut Liviu: – Da, da, da.
Tarr Csongor: – No și am zis că, când am timp și chef și… Da’ eu zic să închidem să….
Tăut Liviu: – Sigur. Bine, sună-l tu atunci să vorbești cu el.
Tarr Csongor: – Sper și cu utilajul să fie ceva. Să închidem multe lucruri de-odată (se referă dosarul penal în care este cercetat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, sub aspectul săvârșirii de tăinuire).
Tăut Liviu: – Îhî.
Tarr Csongor: – Că n-a ști nici ce să facă…..(neinteligibil-n.n.)
Tăut Liviu: – Exact.
Tarr Csongor: – Eu am mers atuncea de la Miki(?) și am luat la băiatul ăla, că băiatul îmi era un băiat important și am mers și am luat alte utilaje. Da’ am pus și GPS pe el să nu cumva să-l fure! Că mi-o fost frică, știi? Perchezi undeva pe câmp undeva, pune pe un trailer, dimineață-i în Bacău.
Tăut Liviu: – Da, da, da.
Tarr Csongor: – Știi? Din cauza asta pe toate utilajele am GPS să văd unde-i, ce-i , cum…? Că…
Ș-apoi sper că se finalizează și asta și aia. Eu cum văd, cum aici… că, când mare, își dau seama.
Tăut Liviu: – Și la voi și la noi și peste tot. Cum vezi pe unul că o luat… cum crește un picuț….
Tarr Csongor: – Apoi vine…
Tăut Liviu: – Da.
Tarr Csongor: – Apoi vine… vine următorul…
Tăut Liviu: – Da.
Tarr Csongor: – Mușcătură.
Tăut Liviu: – No, hai să mergem și mai vorbim.
Tarr Csongor: – Eu îi declar aicea că mașina am dat în chirie și am mers în continuare la Cluj și gata.
Tăut Liviu: – Exact!
Tarr Csongor: – De câte ori o fost nevoie.
Tăut Liviu: – De câte ori o fost nevoie.
Tarr Csongor: – Că de unde să știu, că fiind farmacia atunci în formare, că n-am…(neinteligibil-n.n.) la depozite și am mers să… la negocieri și după masă.
Tăut Liviu: – Că ăsta-i este adevărul. (Se exprimă pe limba maghiară-n.n.)
Tarr Csongor: – Da, și așa și este!””, scriu procurorii.
Conform organelor de anchetă, din această discuție, rezultă cu claritate faptul că inc.TĂUT i-a creat impresia interlocutorului său despre faptul că modalitatea în care cercetările urmau să fie efectuate în dosarul respectiv depind într-o manieră covârșitoare de ”bunăvoința sa”, în sensul că acesta dispune de autoritatea necesară asupra ofițerului de caz pentru ca acesta să-i urmeze instrucțiunile: ”lasă că va clarifica”, ”putem s-o și mai lungim, dar eu zic și să scăpăm odată de…”.
Procurorii arată că în data de 31.03.2014, Tăut Ioan Liviu îl invită pe Tarr Attila Csongor la sediul I.P.J. Satu Mare, pentru a încerca să facă „treaba aia”, acesta referindu-se la faptul că la acea dată, Serviciul de Investigare a Criminaliății Economice avea în lucru cauza penală nr.244/P/2013, privind pe Tarr Melinda și Tarr Attila Csongor, în care se efectua urmărirea penală relativ la infracțiunea de evaziune fiscală. Din datele puse la dispoziția DNA – Serviciul Teritorial Oradea de către DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare, care efectuează cercetări în dosarul penal cu nr. 38/D/P/2013, a rezultat împrejurarea că la percheziția domiciliară efectuată la SC Tarr Const SRL Livada a fost identificat și ridicat un înscris olograf care conținea date dintr-un material informativ înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare la data de 30.07.2013 și care a stat la baza sesizării din oficiu, în dosarul nr.244/P/2013 al Parcehetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Acest înscris conține informațiile din dosar și obiectul cercetărilor, relevând practic elementele pe care urma să se contruiască acuzarea în cauză. Există suspiciuni că acest înscris ar fi fost scris ori dictat de către funcționari din cadrul I.P.J. Satu Mare, respectiv: Saitos Ioan – ofițer de caz, Roman Mircea – șeful SICE, ori Tăut Ioan Liviu – adjunct al IPJ Satu Mare, toți în relații apropiate și cointeresate cu Tarr Attila Csongor.
Faptul că dosarul 244/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare urma să fie instrumentat cu superficialitate, soluția ce urma a fi propusă fiind cunoscută de cei doi inculpați, respectiv de suspectul Șaitoș Ioan și numitul Roman Mircea, înainte de a fi demarcate cercetările în cauză, rezultă și din discuția telefonică pe care numitul Roman Mircea a purtat-o cu inculpatul Tarr Atilla Csongor din 08.05.2014, ocazie cu care ofițerul de poliție acceptă ca audierea omului de afaceri, respectiv a soției acestuia, să fie efectuată de către subalternul său la sediul societății TARR CONST SRL, la propunerea inculpatului Tarr, în prezența numitului Roman Mircea:
” Domn (n.n.Roman Mircea): – Alo?
TAC: – Alo? Salut!
Domn: – Ce face şefu? Ce faci?
TAC: – Da, la birou.
Domn: – No, eşti ocupat atunci.
TAC: – La birou, la birou. Spune.
Domn: – No, păi era Neluţu aicea şi mă întreba (n.n.. se referă la inculpatul Șaitoș Ioan)…
TAC: – Îhî. Mâine?
Domn: – Păi… pe la ce oră, sau cum să facem?
TAC: – Păi, cum zici tu.
Domn: – Mâine atuncea.
TAC: – Mâine cum zici tu, că azi mă duc la înmormântare.
Domn: – Ioi, scuză-mă. Am înţeles. No, păi mâine pe la 11?
TAC: – Pe la 11 vă aştept.
Domn: – Acolo?
TAC: – Da. Dacă veniţi.
Domn: – No, bine, bine, bine. Vorbim.
TAC: – Nu cred că vine omu, că el…
Domn: – Am înţeles.
TAC: – Vineri de obicei dispare.
Domn: – Ştiu, ştiu, ştiu, ştiu. Păi să nu vină atuncea. Cu el o să facem altă întâlnire.
TAC: – Cum? Da’ sigur!
Domn: – Zic, moi…(neinteligibil – n.n.) întâlni tu cu el.
TAC: – Da’ vii tu cu Neluţu şi…
Domn: – Îhî. Bine.
TAC: – Bine?
Domn: – Ok. No…
TAC: – Te aştept mâine.
Domn: – La 11 în principiu, da’ îţi dau io un beep ca să ştii.
TAC: – Da’ dă-mi un beep înainte de pornire.
Domn: – Bine, ok.
TAC: – Sau când ţi-ai terminat ziua dimineaţa, sau evenimentele şi… Bine?
Domn: – Aşa. Bine. No, o zi frumoasă! Ciao! Ciao!
TAC: – No, ok. Mersi.
Domn: – Salut!
TAC: – Serus!””, se arată în actele procurorilor.
Ulterior, a doua zi, numitul Roman Mircea l-a informat pe inc. TĂUT LIVIU cu privire la faptul că inc. TARR ATILLA CSONGOR urmează să fie audiat de inc. ȘAITOȘ IOAN la sediul societății acestuia, însă inc.TĂUT și-a exprimat dezacordul cu privire la o astfel de audiere pentru ca inc.Șaitoș să nu realizeze cât de apropiată este relația dintre omul de afaceri și șefii săi ierarhici (Tăut și Roman), deoarece ar exista posibilitatea ca Șaitoș să desconspire apoi și altor colegi de serviciu faptul că ar fi acceptat o astfel de concesie în favoarea unei persoane pe care o cerceta, la solicitarea șefilor săi:
”TAC: – Da?
Mircea: – No, nu ştiu ce să fac.
TAC: – De ce?
Mircea: – Păi, no… Liviu… (n.n. se referă la inc. Tăut Liviu)
TAC: – Să merg eu?
Mircea: – Nu-i mai bine? Acuma ce să zic, no.
TAC: – Mă duc eu.
Mircea: – Apoi… nu ştiu cum să-ţi explic telefonic. No, am vorbit un pic şi a zis să nu-l amestec pe Șaitoș acolo.
TAC: – Înţeleg, înţeleg. Îhî. Înţeleg. Atuncea mă duc eu.
Mircea: – Le aduci alea?
TAC: – Păi, da.
Mircea: – No, bine, bine. Atunci te aştept.
TAC: – 11.
Mircea: – Când vii?
TAC: – Păi, mă duc aşa pe la 11.
……………………………………….
TAC: – Nu-i bai, că mergem şi bem o cafea cu el şi o rezolvăm, ok?
Mircea: – Păi, aşa m-am gândit. Vino şi mergem undeva împreună şi acuma… şi apoi…
TAC: – Bine, bine.
Mircea: – E de ajuns.
TAC: – Atunci mă duc la tine cât pot de repede, bine?
Mircea: – Bine. Te aştept. Ok, bine.
TAC: – Mă grăbesc.
Mircea: – Servus! Servus!
TAC: – Atunci eu în 45 de minute sunt acolo.
Mircea: – Să ai la tine ce trebuie şi apoi…
TAC: – Bine, bine. Ok
Mircea: – Bine.
TAC: – Ok.
Mircea: – Servus! Servus! ””, scrie anchetatorii.
Extrem de relavantă în acest sens este și convorbirea telefonică din 14.05.201, ora 18:58, purtată între Tarr Atilla Csongor și Tăut Liviu, în contextul în care chestorul de poliție se întorcea de la consultația din Ungaria, cu autoturismul Golf 6 aparținând omului de afaceri și condus de Zoli (identificat în persoana martorului Pakai Zoltan), un angajat al omului de afaceri, din aceasta rezultând că inc. TĂUT LIVIU îl asigură pe TARR ATILLA CSONGOR că cercetările din dosarul 244/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nu va avea consecințe nefavorabile asupra sa și a soției sale, ci că vor fi finalizate cât de curând cu emiterea unei propuneri de clasare a cauzei:
” Liviu Tăut: – Alo?
TAC (Tar Atila Csongor): – Serus!
Liviu: – Servus Csongor!
TAC: – No, cum o fost.
Liviu: – Foarte bine!
TAC: – Da?
Liviu: – Foarte bine, da.
TAC: – Ţoc-poc? Ce-i baiu?
Liviu: – D-apoi acelaşi diagnostic îi.
TAC: – Da?
Liviu: – Da.
TAC: – Şi te rezolvă?
Liviu: – Diagnostic şi… Da, miercuri.
TAC: – No, fain.
Liviu: – Miercuri prima operaţie.
………………………….
Liviu: – Să ai drum bun.
TAC: – No, şi voi. Şi voi.
Liviu: – Şi apoi ne vedem mâine-poimâini.
TAC: – Problema cealaltă ai rezolvat?
Liviu: – Nu, nu, nu. Am vorbit, am vorbit şi rămâne temă de casă.
TAC: – Asta zic, că îi cam rezolvată, nu?
Liviu: – Îhî. Să ai drum bun! Şi ne auzim.
TAC: – Şi pentru voi. Zoli conduce bine, ok?
Liviu: – Foarte bine, mă.
TAC: – Da?
Liviu: – Foarte bine conduce. Îi ok.
TAC: – Îi ok.
Liviu: – Da.
TAC: – Bine, bine.
Liviu: – Bine. Mulţumim.
TAC: – Mersi, mersi.
Liviu: – Mulţumim. Servus!”
Întrucât dosarul penal mai sus menționat nu era încă soluționat, la data de 24.07.2014, la ora 10:10:48, inc. TARR ATTILA CSONGOR îl chestionează din nou pe inc. TAUT IOAN-LIVIU în legătură cu acest subiect, insistența omului de afaceri denotând faptul că soluționarea favorabilă a acelui dosar reprezenta o preocupare ardentă pentru el și familia sa:
”TAC: – Serus!
Liviu: – Serbus Csongor! Scuză-mă, eram într-o activitate.
TAC: – Nu-i nicio… M-am gândit că…
Liviu: – Ce faci?
TAC: – Da’ bine.
Liviu: – Ai venit?
TAC: – Da, am vr… am vrut să-ţi zic că, că am venit, da’ nu ajung.
Liviu: – Nu?
TAC: – Aşa că… Ah, plin biroul.
Liviu: – În regulă. Eu plec la Braşov acuma.
TAC: – Da?
Liviu: – Ne vedem…?
TAC: – Bine, da.
Liviu: – Luni. Bine?
TAC: – Totu’ la o parte şi ne…
Liviu: – Te rog, te rog.
TAC: – Bine? Problema …(neinteligibil – n.n.) s-o rezolvat, nu?
Liviu: – Îi rezolvată, îi rezolvată.
TAC: – Bravo! Bine.
Liviu: – Bine, mersi.
TAC: – Mulţumesc, mulţumesc. Serus, serus!
Liviu: – Serus!”
În schimbul acestei veritabile protecții de care inc. TARR ATILLA CSONGOR a beneficiat din partea ofițerului de poliție, în contrapondere, inc.TARR ATILLA CSONGOR i-a oferit și dat acestuia, în perioada iunie 2013-iulie 2014, diverse bunuri și servicii, în funcție de nevoile de moment ale inc. TĂUT IOAN LIVIU, după cum urmează:
1. În perioada august-septembrie 2013, prin intermediul societății SC TARR CONST SRL, inculpatul Tarr Atilla Csongor a dispus furnizarea unor materiale de construcții pentru imobilul deținut de socrii săi inculpatului TĂUT LIVIU IOAN, în localitatea Roșiori, județul Satu Mare, lucrările fiind executate de SC LEONARD CONST SRL Agriș Satu Mare, această societate fiind interpusă de omul de afaceri menționat pentru a evita probarea unei legături cu adjunctul IPJ Satu Mare, costul lucrărilor executate fiind suportate în realitate de TARR CONST SRL. Reținem că valoarea lucrărilor executate de SC LEONARD CONST (materiale de construcție+manoperă), dar suportate de SC TARR CONST, se ridică la suma de 17.405 lei ( a se vedea în acest raportul de expertiză+suplimentul de expertiză), fără ca beneficiarii lucrării (socrii numitului Tăut Liviu-numiții ) să plătească în realitate aceste lucrări.
Astfel, în vederea unor demarării unor lucrări de renovare la domiciliul martorilor Vanea Vasile și Vanea Flori (socrii inc. TĂUT LIVIU IOAN) situat în localitatea Roșiori,nr.87,jud.Satu Mare, la data de 20.06.2013, inc. TĂUT LIVIU IOAN i-a solicitat inc. TARR ATILLA CSONGOR să își planifice o deplasare în localitatea Roșiori, pentru ca acesta să poată concepe un plan tehnic de realizare a lucrărilor . Ulterior, la data de 24.06.2013, cei doi inculpați au perfectat să se deplaseze împreună la Roșiori în scopul mai sus menționat în cursul zilei următoare .
Lucrările respective au fost executate în perioada sfârșitul lunii august-începutul lunii septembrie 2013, aspect ce rezultă și din convorbirile telefonice purtate între cei doi inculpați la data 28.08.2013, respectiv la data de 03.09.2013, acestea referindu-se în concret la faptul că inc. TARR ATILLA CSONGOR l-a informat în două rânduri pe inc. TĂUT LIVIU IOAN cu privire la faptul că socrii acestuia sunt nemulțumiți în legătură cu înalțimea unui gard ce urma să fie turnat în fața casei acestora, respectiv cu privire la pavajul ce urma să fie montat în curte.
Din declarația martorului Budai Gheorghe –constructor în cadrul SC LEONARDO CONST Agriș SRL, rezultă că în toamna anului 2013, în timp ce cu echipa de muncitori coordonată de el la sediul firmei Tarr Const SRL din Livada, jud. Satu Mare, martorul Lupo Sandor, angajat la firma Tarr Const SRL în funcția de șef de șantier, i-a cerut să se deplaseze cu el la o locaţie situată în satul Roşiori, jud. Satu Mare, unde i-a prezentat o lucrare pe care trebuia să o execute cu echipa sa de la Leonardo Const SRL. Lucrarea respectivă a constat în refacerea gardului de la frontul stradal, construirea podeţului de la intrarea în curtea acelui imobil şi montare pavaj în curtea imobilului respectiv. Materialele de construcţie, respectiv bolţarii pentru gardul de beton , tuburile de beton pentru podeţ, 6 tuburi, pavajul, balastrul şi circa 30 saci de ciment se aflau depozitate în curtea acelui imobil. La câteva zile după ce i-a fost prezentat obiectivul, martorul a început lucrările împreună cu echipa sa formată din 5 muncitori, potrivit indicațiilor primite de la Lupo Sandor, lucrările fiind executate în decurs de o săptămână. Martorul a menționat că din câte cunoaște, SC Leonardo Const SRL a facturat doar manoperă, deoarece materialele nu au fost achiziţionate de către firma unde lucrează. Acesta a mai precizat că Lupo Sandor, poreclit ”Sanyi”, i-a cerut să ridice gardul de o anumită înălţime şi să fie turnat beton în jurul casei, iar numitul Vanea Vasile, poreclit Sile, nu a fost de acord cu înălţimea gardului şi betonul din jurul casei, aspecte pe care l-a comunicat telefonic lui Lupo Sanyi, care ulterior i-a dispus să construiască gardul la înălţimea dorită de beneficiar şi să nu mai toarne acel beton în jurul casei.
Declarația martorului Puskas Robert, administratorul SC LEONARDO CONSRL SRL se coroborează cu declarația martorului Budai Gheorghe, arătând în plus că societatea sa nu a încheiat nici un contract de prestări servicii sau de subantrepriză pentru această lucrare cu SC TARR CONST (în ciuda faptului că în general, pentru alte lucrări, sunt încheiate astfel de documente – a se vedea înscrisurile ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la sediul SC LEONARD CONST), iar materialele de construcții utilizate la acea lucrare nu au fost achiziționate de către societatea sa pentru ca apoi să fie refacturate, ci au aparținut SC TARR CONST, aspect dedus de martor din împrejurarea că a văzut personal la fața locului că au fost aduși bolțari cu un camion al SC TARR CONST SRL, lucrările erau executate și cu ajutorul unui excavator al SC TARR CONST SRL, iar de la angajații săi care au lucrat acolo a aflat că celelalte materiale de construcții au fost aduse de la SC TARR CONST SRL. Cu privire la facturarea și încasarea acestor lucrări, martorul Puskas a aratat că, deoarece nu avea semnat nici un contract cu proprietarii imobilului de la Roșiori, a facturat contravaloarea manoperei de la această lucrare în cadrul unei facturi emise către SC TARR CONST SRL, cu privire la lucrările care societatea sa le efectua în acea perioadă în localitatea Livada la sediul societății. Astfel, nu a întocmită o factură separată și nici deviz separat pentru lucrarea de la Roșiori, ci acestea au fost cuprinse într-o factură (fiind vorba de factura fiscală 105/30.09.2013, în valoare de 14.880 lei) și deviz aferent lucrărilor de la Livada, acestea cuprinzând astfel valori mai mari decât cele executate în realitate la Livada deoarece se refereau și la cele de la Roșiori. Pe cale de consecință, martorul a arătat că societatea sa a „facturat” doar manoperă pentru lucrarea de la Roșiori, materiale de construcții fiind aduse de SC TARR CONST SRL. Plata s-a efectuat prin bancă pe toată valoarea facturii, deci atât pentru lucrarea din Livada, cât și pentru lucrarea de la Roșiori. Cu privire la cheltuieli indirecte incluse în factura fiscală 105/30.09.2013, martorul a menționat că nu știe la ce se referă.
Considerăm că declarația martorului mai sus menționat este parțial nesinceră cu privire la modul în care a fost întocmită acea factură105/30.09.2013, în valoare de 14.880 lei în favoarea SC TARR CONST. Astfel, în devizul aferent facturii respective, se menționează că activitatea prestată de SC LEONARD CONST în favoarea SC TARR CONST, constă în ”construire gard și reînoire curte (exact ce s-a executat și la Roșiori), acest deviz având trei rubrici componente: cheltuieli indirecte: 3.225.60 lei, manopera: 3,974,40 lei și materiale: 4800 lei, reieșind un total situație de lucrări de 12.000 lei, la care s-a adăugat un TVA de 2.880 lei. Comparând acest deviz de lucrări cu toate celelalte devize întocmite de SC LEONARDO CONST în favoarea SC TARR CONST (înscrisuri ridicate cu ocazia percheziției), remarcăm că acesta se diferențiază de restul, prin faptul că prezintă cele trei rubrici, în timp ce celelalte se referă doar la manoperă, neexistând nici un fundament logic ca acest deviz din 30.09.2013 să se refere la materiale (în contextul în care acestea nu au fost niciodată asigurate de Leonardo Const), respectiv la cheltuieli indirecte (într-un cuantum apropiat cu cel al manoperei), fapt din care rezultă că suma trecută pe acea factură reprezintă de fapt suma de bani pe care SC TARR CONST a cheltuit-o pentru a efectua a acea lucrare (manoperă+materiale). Acest aspect se coroborează și cu expertiza tehnică realizată în cauză, respectiv cu suplimentul la acces expertiză, din care rezultă că lucrarea a fost evaluată la un preț de 17.405 lei, luându-se ca și referință prețurile medii la materialele de construcție utlizate, manoperă, profitul de 5%, respectiv cheltuielile indirecte de 10%.
Pentru a se da o aparență de veridicitate cu privire la serviciul pe care SC TARR CONST l-a prestat în favoarea inc.TĂUT IOAN LIVIU, respectiv al socrilor acestuia , SC TARR CONST a emis în favoarea lui Vanea Vasile atât factura nr.9237/11.09.2013 (factură nesemnată de beneficiar), care atestă că au fost livrate materiale de construcție (balast,saci de ciment, tub beton, bloc horn, capac gard, capac stâlp coniac gros și manoperă carcase) în cuantum de 5.377,21 lei (inclusiv TVA), cât și o chitanță (nr.1104/11.09.2013), care atestă că Vanea Vasile ar fi achitat suma respectivă. De remarcat că nu există factură sau alte documente justificative care să ateste că a fost plătită valoarea manoperei. De asemenea, se poate observa că acea factură nu conține toate materialele de construcție care au fost utilizate la realizarea acelei lucrări, spre exemplu, dalele prefabricate din care a fost construit pavajul, materialele folosite pentru tencuieli, pietrișul din curtea imobilului etc. Pe cale de consecință, între prețul lucrării evaluat la suma de 17.405 lei și suma de 5.377,21 lei, înscrisă pe acea chitanță există o diferență valorică de peste 12.000 lei,care reprezintă un folos material injust obținut de inc.TĂUT în favoarea sa și a socrilor săi. Ba mai mult, considerăm că nici măcar suma de 5.377,21 lei nu a fost plătită de Vanea Vasile, având în vedere probele administrate în cauză. Astfel, SC TARR CONST nu a emis un aviz de însoțire a mărfii care să ateste transportul acestor materiale înscrise în factura respectivă, iar între executant și beneficiar, nu a fost încheiat vreun contract de prestări servicii, fapt din care rezultă o suspiciune rezonabilă cu privire la fictivitatea efectuării acelei plăți.
În același sens, explicațiile oferite de soții Vanea sunt incoerente în legătură cu suma plătită, respectiv în legătură existența veniturilor pe care aceștia le dețineau pentru a achita a astfel de lucrare. Astfel, martorii Vanea Vasile și Vanea Flori au declarat că ginerele acestora, inc.Tăut Liviu a fost persoana care a avut inițiativa și s-a preocupat cu privire la efectuarea acestor lucrări, în sensul că a identificat constructorul, a stabilit cu acesta ce materiale de construcție să fie utilizate, modelul lucrărilor, modalitatea concretă în care vor fi executate acele lucrări, astfel încât acesta s-a limitat doar să îi anunțe pe socrii săi cu privire la faptul că vor fi demarate acele lucrări. În ceea ce privește plata acestor lucrări, soții Vanea au precizat că au plătit o sumă cuprinsă între de 47.000 lei, adică 470 de milioane lei vechi (declarație Vanea Flori)- și 50.000 lei, adică 500 de milioane lei vechi (declarație Vanea Vasile), sumă pe care au predat-o cash inc. Tăut Liviu, care ulterior le-a înmânat chitanțele aferente. Cu privire la proveniența acestei sume de bani, aceștia au arătat că aceasta reprezintă economiile adunate de cei doi soți, cu care aceștia ar fi avut intenția să renoveze casa în care locuiesc, însă la propunerea copiilor acestora, au decis să folosească acei bani la refacerea gardului, a podului de acces, respectiv a curții. Trebuie remarcată astfel diferența imensă între sumele pretins plătite de soții Vanea (care de altfel, nu puteau justifica existența unor astfel de venituri, în condițiile în care veniturile totale ale acestora se situează în jurul sumei de 1.300 lei), si suma înscrisă pe factura mai sus amintită.
2. La data de 12.09.2013, în urma unei consultații medicale, inculpatul TĂUT LIVIU IOAN a ridicat medicamentele prescrise de la farmacia Farma Center de pe B-dul Lucian Blaga din mun. Satu Mare (farmacie deținută de soția lui Tarrr Scongor), la intervenția lui Tarr Csongor, fără a achita contravaloarea lor , aspect care rezultă din, convorbirile telefonice din data de 12.09.2013.
”TARR ATTILA CSONGOR: – Am onoarea!
Liviu Tăut: – Serbus, Csongor! Două probleme: după masă nu pot să vin la tenis…
TARR ATTILA CSONGOR: – Asta e.
Liviu Tăut: – Deci, dacă terenul va fi bun, te rog să-ţi cauţi un jucător foarte bun.
TARR ATTILA CSONGOR: – Da.
Liviu Tăut: – Da.
TARR ATTILA CSONGOR: – Bine. …(râde – n.n.)
Liviu Tăut: – Am fost la… la consultaţie.
TARR ATTILA CSONGOR: – Da?
Liviu Tăut: – Trebe să mă duc să-mi iau nişte medicamente, Diplofor(?) şi nu mai ştiu ce. Spui…
TARR ATTILA CSONGOR: – Du-te, te rog, la farmacia de pe… cealaltă, că asta-i în renovare, acolo lângă Cantina Unio.
Liviu Tăut: – Lângă Cantina Unio?
TARR ATTILA CSONGOR: – Da, da. Acolo în sens giratoriu.
Liviu Tăut: – Cum îi zice?
TARR ATTILA CSONGOR: – „Farma Center”.
Liviu Tăut: – „Farma Center”. Da, bine.
TARR ATTILA CSONGOR: – Da’ se vede. În sensul giratoriu, pe dreapta.
Liviu Tăut: – Ok, bine.
TARR ATTILA CSONGOR: – Cum faci dreapta spre Cantina Unio şi… şi… din partea mea. Nu ştiu care-s fete, care fetele îs acolo, da’ îi ca şi rezolvat.
Liviu Tăut: – Ok, bine.
TARR ATTILA CSONGOR: – Vreau să-ţi zic, vrea să… ă… pe la ce oră, vreau să te întreb că pe la ce oră mergi la farmacie?
Liviu Tăut: – Io acuma mă duc.
TARR ATTILA CSONGOR: – No, du-te.
Liviu Tăut: – Că acuma vin de la spital.
TARR ATTILA CSONGOR: – Du-te. No, fain. Bine, bine.
Liviu Tăut: – Bine?
TARR ATTILA CSONGOR: – Îi zic la fetele să te servească.
Liviu Tăut: – S-a înţeles. (spune în limba maghiară – n.n.)
TARR ATTILA CSONGOR: – Tot ce se poate.
Liviu Tăut: – Mulţumesc.(spune în limba maghiară – n.n.)
TARR ATTILA CSONGOR: – Serbus, serbus!
Liviu Tăut: – Serbus!”
Imediat după aceea, TARR ATTILA CSONGOR a sunat-o pe martora MEGYESI KINGA ERZSEBET, farmacista de serviciu din cadrul punctului de pe lucru situat pe B-dul Lucian Blaga din mun. Satu Mare, pe care o anunță că urmează să se prezintă la farmacie o persoană apropiată, solicitându-i totodată să-l servească cu ce medicamente are nevoie, fără a încasa valoarea acestora, urmând ca apoi fie un angajat de al său, Pakai Zoltan, fie el însuși, să se deplaseze la acea farmacie pentru a efectua plata acestora, în vederea evitării unui minus în gestiunea farmacistei:
” Doamnă: – Ciao!
TARR ATTILA CSONGOR: – Ciao! Eşti înăuntru?
Doamnă: – Da.
TARR ATTILA CSONGOR: – Va veni un… domn la costum. Ă… serveşte-l. Va veni din partea mea. Să-l serveşti cu ce trebuie şi o să intru eu, sau o să meargă Zoli şi o să rezolve.
Doamnă: – Bine. Dar el va spune, aşa-i, că…?
TARR ATTILA CSONGOR: – Să fii atentă. Acuma nu intră… e în jurul a 45, un şef. Se vede aia că…
Doamnă: – Ok. Bine.
TARR ATTILA CSONGOR: – Are ţinută.
Doamnă: – Bine. În regulă, în regulă.
TARR ATTILA CSONGOR: – Bine?
Doamnă: – Bine, bine.
TARR ATTILA CSONGOR: – O să-ţi spun.
Doamnă: – Ok.
TARR ATTILA CSONGOR: – Bine?
Doamnă: – Bine. Ciao, ciao! ”
După ce inculpatul TĂUT LIVIU a preluat acele medicamente potrivit înțelegerii cu inculpatul TARR ATTILA CSONGOR, acesta din urmă o resună pe angajata farmaciei pentru a se interesa dacă, în ciuda înțelegerii, acesta s-a oferit să plătească acele medicamente:
”Doamnă: – Da?
TARR ATTILA CSONGOR: – Ciao! A fost?
Doamnă: – Ciao! Da, a fost.
TARR ATTILA CSONGOR: – No, bine.
Doamnă: – Deja i le-am dat.
TARR ATTILA CSONGOR: – No, bine. No, ok. Totul a fost în regulă?
Doamnă: – Da.
TARR ATTILA CSONGOR: – N-a zis că rezolvă el?
Doamnă: – Nu. Nu, nu.
TARR ATTILA CSONGOR: – Îhî.
Doamnă: – A întrebat de tine şi apoi…
TARR ATTILA CSONGOR: – Îhî.
Doamnă: – Deja ştiam despre ce-i vorba.
TARR ATTILA CSONGOR: – Îhî. No, bine. Ok.
Doamnă: – Bine.
TARR ATTILA CSONGOR: – Eşti harnică. Bine, mersi.
Doamnă: – Ciao! Nu-i pentru ce.
TARR ATTILA CSONGOR: – Ciao!
Doamnă: – Ciao, ciao! ”
3. Așa cum am precizat mai sus, la data de 20.02.2014, inc. TĂUT LIVIU s-a întâlnit cu inc. TARR ATTILA CSONGOR, ocazie cu care i-a dezvăluit că dosarul 244/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a avut ca și punct de pornire o notă informativă trimisă de S.R.I. către unitatea respectivă de parchet, iar procurorul de caz s-a sesizat din oficiu față de TARR ATTILA CSONGOR, respectiv Tarr Melinda, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în baza acelui document. În continuare, inculpatul TĂUT LIVIU îi transmite interlocutorului său că va discuta cu polițistul ce instrumentează acel dosar, și anume cu inculpatul ȘAITOȘ IOAN, cu privire la acel dosar penal, asigurându-l totodată pe TARR ATTILA CSONGOR că polițistul respectiv va face un referat prin care va propune o soluție favorabilă soților Tarr, TARR ATTILA CSONGOR replicându-i că nu mai are la cine să apeleze în acest sens, cu excepția interlocutorului său : ”Acuma numa’ tu, dar dacă…Nu mai am la cine!”. În schimbul acestui serviciu, inculpatul TĂUT LIVIU i-a pretins lui TARR ATTILA CSONGOR să suporte atât contravaloarea unui autoturism second hand marca Ford Ka, ce urma să fie achiziționat de TĂUT LIVIU din străinătate, cât și cheltuielile ocazionate cu aducerea autoturismului în țară, respectiv cu înmatricularea acestuia, estimând cheltuielile respective la suma de 1.000 de euro, solicitare care a fost acceptată instantaneu de către agentul economic:
”Tăut Liviu: – Csongor, am eu o rugăminte acuma, da’ n-aș vrea să mă înțelegi greșit.
Tarr Csongor: – Zi tu liniștit.
Tăut Liviu: – …(neiteligibil, se aude un fâsâit, posibil să fi dat drumul la robinetul de apă-n.n.) mașina de serviciu s-o parchezi în fața blocului, nu…! Da’ nici cu Audi n-aș…. Că parchezi la garaj și până scot mașina, până….
Tarr Csongor: – Îi o oră. Deci, 20 de minute.
Tăut Liviu: – Aș cumpăra o mașină din asta mică sau nu știu ce….
Tarr Csongor: – De doi lei.
Tăut Liviu: – De doi lei, pe rol de bicicletă, merge de la serviciu, vine acasă, merge la tenis, vine acasă… Și am vorbit cu un prieten, cu Ghiță, cu Savu(?)nu-l știi tu pe ăla. Are pe Lucian Blaga. No, alea de…
Tarr Csongor: – Îhî. Ce vrei să-mi spui?
Tăut Liviu: – Și am vorbit, nu știu ce… Mă sună ieri, coincidență.
Tarr Csongor: – Îhî.
Tăut Liviu: – Eu, am zis că m-oi mai uita, dar nici n-aș da… că am dat pe aia 16.800, pe Audi și încă sunt dezechilibrat în balanță. Știi?
Tarr Csongor: – Îhî.
Tăut Liviu: – Și Tavi și ăștia, că nu mă duc la… la schimb, că nu-i bună pentru că…. Nu pot. Nu pot!
Tarr Csongor: – Hâmm.
Tăut Liviu: – Nu pot.
Tarr Csongor: – Dacă nu poți, vin eu și te ajut eu.
Tăut Liviu: – Nu pot! Să mă duc acuma să cheltui 100 de milioane și io-s pe card cu minus (nr.- fapt care se coroborează cu extrasele de cont bancare ale inculpatului TĂUT) . Înțelegi?
Tarr Csongor: – Îhî.
Tăut Liviu: – No, și mă sună ieri, zice: ”mai vrei mașina?” Zic, da, dar… Un ”Ford K ”! Și îmi dă bonus…. La 300 și ceva de euro, adusă acasă îi 600 și ceva, cu înmatriculatul, poate 1.000 de euro. Înțelegi? Dacă poți și dacă… Dar te rog să… să nu interpretezi.
Tarr Csongor: – Rezolvăm.
Tăut Liviu: – Să nu crezi…! Dar….
Tarr Csongor: – Deci, eu mă simt atât de deschis și atât de sincer spre tine, ăăă și deschis…
Tăut Liviu: – Că pe urmă… Nu-i zice…
Tarr Csongor: – Deci, noi, de relația mea cu tine nu știe nici tata! Te rog să… Deci, nimeni! N-are… n-are… n-are rost, nici frate-meu, nici nimeni! Că cine ne vede, calculează cum calculează, dar eu nu spun, nu mă dau mare, tac din gură. Încerc să fiu în banca mea, nu 100%, 111% că… că astea-s vremuri, nu te avantajează nici pe tine, nici pe mine și…și asta este!
Tăut Liviu: – Ceea ce nu-i normal! Într-o societate normală, într-o lume normală nu-i normal să….
Tarr Csongor: – Nu-i normal, dar…
Tăut Liviu: – Să nu ai tu prieteni, să nu… Stai un picuț! Ce, neapărat facem …
Tarr Csongor: – Geșeft.
Tăut Liviu: – Geșeft, prostii?! Deci dacă… (Se face un moment de liniște-n.n.)
Tarr Csongor: – No, ca și rezolvat.
Tăut Liviu: – Și mai ziceam că poate la vară… la vară, la primăvară, nu știu ce, când nu am tenis mai margem la Baia Mare, merg la Recea, mai sap trandafirii, mai nu știu ce? Știi?
Tarr Csongor: – Da, și cu aia mergi repede, n-are consum.
Tăut Liviu: – Păi, îs 58 de kilometrii.
Tarr Csongor: – De aia zic că ăsta… Da, îi ca și rezolvată.
Tăut Liviu: – Maișină mică, consum mic, știi?
Tarr Csongor: – De aia zic, consum mic, parchezi oriunde. Fata noastră, farmacista…
Tăut Liviu: – Și nu-i O.K. ?
Tarr Csongor: – Îi mulțumită. O zis că de trei ani sau de patru ani umblă tot așa la serviciu, la farmacia cealaltă, mai nu știu ce și…
Tăut Liviu: – Și eu cu Audi nu… L-aș avea, dar așa până mă duc la garaj, până deschid, până nu știu ce…
Tarr Csongor: – Na, păi îi și un stres, umblă să parchezi și să mai înconjoare, să mai… Și eu, na, uite, ăsta are 240 și ceva de mii de kilometri, m-am gândit să-l schimb, numai’ aș schimba-o și n-aș schimba-o… M-o luat ăștia cu ochii albaștrii, dar… în puii mei.
Tăut Liviu: – Iară’ nu-i normal! Adică eu am… îs banii mei, nu pot să fac ce vreau?!”
Fiind audiat în legătură cu acest aspect, inculpatul TARR ATTILA CSONGOR a admis faptul că cadrul acelei discuții cu Tăut Ioan Liviu, acesta i-a spus că intenționează să-și achiziționeze un autoturism Ford Ka, ale cărui costuri de cumpărare, transport și înmatriculare se ridică la circa 1000 euro, dar că se afla în dificultate financiară, însă în ciuda faptului că acesta l-a rugat să-l ajute cu achiziționarea autoturismului respectiv, inc.TARR a arătat că nu a interpretat această cerință ca fiind o pretindere un unui folos necuvenit, astfel încât nu l-a asigurat pe TĂUT IOAN LIVIU că va plăti costul achiziției acelui autoturism. De asemenea, inculpatul a mai menționat că în cadrul aceleiași discuții, TĂUT IOAN LIVIU i-a relatat că, raportat la documentele pe care le deținea și pe care i le prezentase, privitor la relațiile comerciale ce făceau obiectul dos.244/P/2013, că dosarul respectiv reprezintă ”un disconfort psihic” și că în timp lucrurile se vor rezolva, oferindu-se să discute cu ofițerul de caz ȘAITOȘ.
Ulterior, inc.TĂUT IOAN LIVIU a achiziționat acel autoturism Ford Ka nr.identificare WFOBXXWPRBD22443, an de fabricație 2003, de la cetățeanul italian Circosta Reno, prin intermediul numitului Risco Vasile (cetățean român stabilit în Italia), contra sumei de 300 de euro ( a se vedea actul de vânzare intitulat ”atto di vendita” încheiat la data de 14.03.2014), autoturismul fiind adus în țară pe trailer (cost transport 300 de euro), fiind depozitat în curtea unui atelier cu profil de service auto, cu sediul în Satu Mare, care aparține martorului Coțan Gheorghe, după care a fost înmatriculat la data de 02.04.2014, valoarea timbrului de mediu fiind de 1.001 lei. Pe cale de consecință, costurile prognozate de inc. TĂUT IOAN LIVIU cu privire la achiziționarea autoturismului mai sus indicat, au fost confirmate în bună măsură, cu excepția timbrului de mediu.
Faptul că inc. TARR ATTILA CSONGOR l-a însoțit pe inc. TĂUT IOAN LIVIU în momentul în care acesta din urmă a preluat autovehiculul din posesia lui Coțan Gheorghe rezultă și din discuția telefonică dintre Tarr și Gheorghe Coțan din data de 02.06.2014, discuție inițiată de martorul Coțan, care îi reamintește interlocutorului său cu ce prilej s-au cunoscut:
”…..Coțan Gheorghe: – Serus Csongor! Ghiţă Coţan îs, de la service, de pe Lucian Blaga, unde ai fost cu Liviu (Tăut Liviu – n.n.) la mine….”