Acesta a ţinut să le mulţumească colegilor săi, în cadrul conferinţei de presă de la finalul partidei pentru cele 3 puncte făcute cadou.
”Le mulțumesc colegilor pentru victorie, pentru efortul depus și pentru revenirea din finalul partidei. E greu să rămânem motivați când de 10 săptămâni nu am văzut niciun ban. Noi facem partea noastră şi, în ciudat condiţiilor, am ieşit victorioşi. Trebuie ca şi cei în măsură să-şi facă partea lor, în privinţa salariilor. Va fi un campionat echilibrat și consider că orice punct luat va conta”, a declarat „Ciubu”.
Cosmin Iuhas este sătmărean şi a jucat de-a lungul carierei la Şimleul Silvaniei, CS Otopeni, Bihor Oradea, Universitatea Cluj şi Olimpia Satu Mare. Este căpitanul din ultimele sezoane al echipei de pe Someş, unul din oamenii de bază ai antrenorului Tiberiu Csik şi „şeful” din vestiar. Totodată, el deja a debutat în antrenorat, la conducerea tehnică a echipei Luceafărul Decebal.