Șoferul unei autoutilitare înmatriculate în județul Alba circula dinspre Satu Mare spre Baia Mare. La un moment dat, șoferul unui autobuz nu i-a acordat prioritate de trecere iar impactul violent nu a mai putut fi evitat. Autobuzul a fost proiectat pur și simplu de pe sosea.
În urma acestuia bărbat de la volanul autoutilitarei a rămas încarcerat. Două echipaje SMURD, echipajul pompierilor militari și echipajele poliției s-au deplasat la locul accidentului. Șoferul încarcerat a fost rapid scos de pompieri și a fost predat medicilor.
Șoferul autobuzului și muncitorii pe care îi ducea spre casă după schimbul de noapte au fost examinați de medici însă nu a fost nevoie de transportul lor la spital. Acolo a ajuns doar șoferul care circula regulamentar.
„Din primele cercetări conducătorul autobuzului care transporta muncitori de la o firmă din zonă a intrat în bulevardul Independenței fără a acorda prioritate de trecere autoutilitarei care circula regulamentar dinspre Satu Mare. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoutilitarei care a fost preluat de un echipaj SMURD. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în ambele cazuri” a declarat Ionel Filip, Biroul Rutier Baia Mare.
„Echipajul SMURD a fost solicitat pentru un accident cu victime multiple și o victimă încarcerată. La fața locului implicat în accidente erau un autobuz care transporta persoane și o autoutilitară. Șoferul autoutilitarei era încarcerat cu membrele inferioare, a fost descarcerat. Stabil hemodinamic și respirator, în afara oricărui pericol. Celelalte persoane au refuzat transportul la spital” a declarat dr. Vlad Bârle, SMURD Maramureș.
Sursa: www.actualmm.ro